Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că a primit din partea partidului sarcina să elaboreze un proiect de introducere a soluţiilor Curţii Constituţionale în corpul Codurilor penale, adăugând că acesta ar putea fi gata în maximum 10 zile, relateaza agerpres.
"Am primit din partea PNL sarcina să elaborez un astfel de proiect de introducere a soluţiilor Curţii Constituţionale în corpul celor două Coduri, ca să aliniem legile la deciziile CCR şi la Directiva europeană privind drepturile omului şi garanţiile procesuale. O să asamblăm, la începutul săptămânii viitoare, un grup de lucru care sperăm ca în 7 - 10 zile să finalizeze acest proiect, oricum estimez că ne vom mişca mai repede decât Ministerul Justiţiei. (...) După ce o să avem un text de lucru, ne vom întâlni în primul rând cu partidele din Opoziţie pentru a purta un dialog pe acest proiect, dar nu excludem nici discuţiile cu PSD, pentru că avem tot interesul să fie o lege bună şi să nu fie pretext pentru a introduce în legi tot felul de 'inovaţii' care de fapt urmăresc interese personale", a spus Predoiu, duminică, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că, în viziunea PNL, în plan legislativ, Codurile penale trebuie amendate strict prin introducerea soluţiilor CCR în corpul legilor şi alinierea acestora la recenta Directivă a Uniunii Europene privind drepturile omului şi garanţiile procesuale.
"Ajustările legislative nu trebuie să fie un pretext pentru subminarea Justiţiei. În plan imediat, în Parlament trebuie adoptată OUG 14/2017 şi respinsă OUG 13/2017 pentru a elimina orice risc de aplicare a acesteia din urmă", a menţionat el.
Predoiu: Am primit sarcina să elaborez un proiect de introducere a soluţiilor CCR în corpul Codurilo
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.035
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.035

44
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
44

1.682
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.682

1.498
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.498

2.567
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.567

4.558
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.558

2.128
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.128

3.826
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.826

2.024
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.024

2.423
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.423

1.920
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.920

1.864
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.864

4.604
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
4.604

















Comentează