Preşedintele indonezian Joko Widodo a dezvăluit luni amplasamentul viitoarei capitale, ce va fi ridicată în partea indoneziană a insulei Borneo, în provincia Kalimantanul de Est, pentru a lua locul Jakartei, o metropolă supraaglomerată, poluată şi care se scufundă încet, situată pe coasta de nord a insulei Java, transmite Reuters potrivit Agerpres
Preşedintele Widodo a subliniat că este urgentă începerea planurilor de relocare, deşi mutarea instituţiilor guvernamentale nu va avea loc înainte de 2024.
Noua capitală, al cărei nume nu a fost încă ales, va fi amplasată nu departe de actualul Samarinda City şi de oraşul-port Balikpapan, important pentru transportul de cărbune şi ţiţei.
'Este un loc strategic în centrul Indoneziei, aproape de o zonă urbană în creştere', a explicat Widodo într-o conferinţă de presă la palatul de stat din Jakarta.
Mutarea capitalei va costa 466 miliarde de rupii (32,79 miliarde de dolari), din care statul va contribui cu 19%, restul urmând să provină din parteneriat public-privat şi din investiţii private, a precizat Widodo. În costul total intră construirea noilor clădiri guvernamentale şi a locuinţelor pentru circa 1,5 milioane de funcţionari publici.
Activişti de mediu au exprimat temeri că lucrările la noua capitală ar putea pune în pericol habitatul unor specii ameninţate precum urangutanul, ursul soare şi maimuţa cu trompă.
Jakarta, o conurbaţie cu 30 milioane de locuitori şi unul din oraşele cele mai aglomerate din lume, este frecvent ameninţată de inundaţii, iar cartiere întregi de-a lungul coastei nordice se scufundă sub nivelul mării din cauza extragerii apei freatice de către milioane de rezidenţi.
Preşedintele Widodo a mai explicat că presiunea asupra actualei capitale şi a insulei Java este deja prea mare, insula fiind locuită de 54% din populaţia de 260 milioane de persoane a ţării şi generând 58% din PIB.
Guvernul va prezenta un proiect de lege, însoţit de un studiu de fezabilitate, în parlament pentru a obţine aprobarea acestuia pentru noua capitală, a mai declarat preşedintele.
Ministrul planificării, Bambang Brodjonegoro, a precizat că achiziţionarea terenurilor va începe în 2020.
Indonezia nu este prima ţară din Asia de Sud-Est care îşi mută capitala. În 2005, regimul militar din Myanmar a transferat capitala la Naypyidaw, oraş situat la 320 km distanţă de capitala din perioada colonială, Yangon. În anii 1990, liderul malaezian Mahathir Mohamad a construit o capitală administrativă la Putrajaya, la 33 km de Kuala Lumpur.
Președintele Indoneziei a fpcut anunțul - Noua capitală vă fi construită pe insula Borneo
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
7

14
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
14

1.201
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
1.201

1.536
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.536

1.974
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.974

2.206
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.206

5.580
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.580

2.738
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.738

78
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
78

3.426
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.426

2.681
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.681

91
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
91

1.131
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.131
















Comentează