Bradul instalat și împodobit de Crăciun în centrul municipiului Drăgășani a fost tăiat din cimitirul administrat de primărie, unde fusese plantat în urmă cu aproximativ 25 de ani pe mormântul unui localnic. Familia celui decedat a descoperit situația în Ajunul Crăciunului, când a recunoscut bradul falnic, de aproximativ 8–9 metri, expus în târgul de Crăciun din centrul orașului.
Întâmplarea, aparent incredibilă, a fost confirmată în urma demersurilor făcute de Mihai Dumitrașcu, unul dintre cei doi fii ai bărbatului în memoria căruia familia plantase, cu un sfert de veac în urmă, doi brazi pe mormânt. Unul dintre aceștia a dispărut chiar înainte de sărbători, relatează Adevărul.
Familia Dumitrașcu a constatat lipsa bradului în ajun de Crăciun și a început imediat să caute explicații. Ulterior, a reieșit că administrația cimitirului a decis tăierea copacului, invocând existența unei sesizări potrivit căreia bradul ar fi reprezentat un pericol.
Bradul din cimitir, mutat în centrul orașului
Potrivit investigațiilor făcute de familie, bradul tăiat din cimitir ar fi fost transportat și montat în centrul orașului, deși inițial autoritățile au susținut că pomul provine din curtea Administrației Domeniului Privat. Suspiciunile au apărut după ce familia a observat că bradul din centru avea aceeași formă și dimensiuni cu cel dispărut.
„Am văzut că e tăiat exact de jos, iar când am ajuns în centru ni s-a părut identic. Circumferința se potrivea, îl recunoșteam cumva”, a declarat Mihai Dumitrașcu pentru Adevărul, precizând că anul trecut primăria folosise, de asemenea, un brad tăiat dintr-o proprietate publică.
În momentul în care familia a început să adreseze întrebări și să depună solicitări scrise la primărie, un alt copac a fost tăiat din curtea serei orașului, fiind prezentat ca fiind bradul din centrul municipiului. Această explicație nu i-a convins însă pe membrii familiei.
Investigații pe cont propriu și plângere la poliție
Nemulțumit de răspunsurile primite, Mihai Dumitrașcu a continuat verificările pe cont propriu și a ajuns în curtea serelor, unde a discutat cu un paznic și a realizat fotografii. A constatat astfel că din acel loc fusese tăiat un molid, nu un brad, în timp ce pomul din centrul orașului era fără îndoială un brad.
În ceea ce privește copacul din cimitir, administrația a susținut că acesta ar fi fost periculos. „Se spune că exista o plângere, că risca să cadă. Dar dacă era periculos acolo, cum a ajuns să fie pus în centru, pe unde trec copiii?”, a întrebat retoric Mihai Dumitrașcu.
Familia a depus și o plângere la poliție, însă principalul obiectiv a fost recunoașterea publică a situației. „Asta am vrut, să recunoască. Domnul primar și-a cerut scuze personal și am cerut să recunoască public că a fost o greșeală”, a mai declarat acesta.
Primarul: „Am fost mințit de subordonați”
Primarul municipiului Drăgășani, Costinel Stoica, a declarat că a fost indus în eroare de subordonații săi și că a aflat adevărul abia după discuțiile cu familia Dumitrașcu. Edilul a afirmat că a crezut inițial varianta potrivit căreia bradul din centru provenea din curtea ADP.
„Am rămas șocat. Un astfel de eveniment îți strică toată munca de un an. Am fost băgat într-o mizerie de oameni care ar fi trebuit să fie corecți”, a spus primarul, explicând că informațiile false au fost transmise inclusiv presei.
Costinel Stoica a arătat că abia după confruntarea directă cu familia și verificări suplimentare subordonații au recunoscut situația reală. „Pentru asta trebuie să fie trași la răspundere. Cred că directorul va plăti cu funcția”, a afirmat edilul.
Anchete disciplinare și semne de întrebare
Primarul a anunțat că, în prima zi lucrătoare a anului, va fi constituită o comisie de disciplină care să analizeze responsabilitățile angajaților de la ADP și administrația cimitirelor. „Cei care au greșit și cei care au mințit vor fi pedepsiți”, a precizat acesta.
Directorul ADP ocupă în prezent funcția cu delegație, după pensionarea fostului director. Edilul a arătat că rămâne de văzut ce va decide comisia, în condițiile în care actualul director susține că nici el nu ar fi știut adevărata proveniență a bradului.
Rămâne, totodată, de clarificat dacă bradul din cimitir reprezenta într-adevăr un pericol, în contextul existenței unui acord de la Ocolul Silvic pentru tăiere, precum și dacă procedurile legale au fost respectate în întregime în acest caz.






























Comentează