Războiul, scumpirile și manipularea online sunt percepute de români drept amenințări reale, iar consensul asupra gravității lor este „remarcabil de larg”. Totuși, spune sociologul Vasile Dîncu, ruptura apare abia atunci când frica se transformă în politică: nu există o dispută majoră despre existența riscurilor, ci despre cine și cum oferă protecție.
„Clivajul politic apare în momentul în care aceste amenințări sunt traduse în strategii de protecție diferite: integrare sistemică versus prioritizare națională defensivă”, scrie Dîncu într-o analiză despre percepția securității și felul în care anxietățile publice se pot transforma în tensiuni politice.
România, între „integrare” și reflexul de apărare: de ce aceeași frică produce răspunsuri diferite
Ideea centrală a lui Dîncu este că românii nu neagă pericolele, dimpotrivă: le „internalizează”. Iar tocmai acest lucru face ca societatea să nu se polarizeze pe „există sau nu există amenințarea”, ci pe „ce facem cu ea”.
„Noi nu mai trăim într-o societate care ignoră pericolul, ci într-una care îl internalizează intens”, notează el.
În acest tablou, două tipuri de răspuns apar în competiție. Unul pune accentul pe soluții coordonate, alianțe, reguli și instituții. Celălalt cere soluții „mai directe”, control rapid și protecție imediată, într-o logică defensivă, națională.
„Vulnerabilitatea cumulativă”: când războiul, economia și dezinformarea se adună în aceeași frică
Dîncu descrie un mecanism simplu de înțeles, dar cu efecte mari: fricile nu apar izolat, ci se suprapun. Când teama de război se întâlnește cu nesiguranța economică, iar peste ele vine un flux constant de informații contradictorii, rezultatul este o anxietate „stratificată” — adică o stare de tensiune generală, în care fiecare problemă o amplifică pe cealaltă.
„Percepția ridicată a amenințării externe interacționează cu insecuritatea economică, cu deficitul de legitimitate instituțională și cu vulnerabilitatea informațională, generând o structură de anxietate stratificată”, susține sociologul.
Pe scurt: nu e doar frica de un conflict sau doar frica de scumpiri. E combinația dintre ele, plus lipsa de încredere și haosul informațional.
De ce dezinformarea e periculoasă: nu creează frica, dar o accelerează
Un punct important din analiza lui Dîncu este că manipularea informațională nu este „scânteia” inițială a anxietății colective, dar poate funcționa ca accelerator. Într-o societate deja tensionată, spațiul online devine un amplificator: frica se răspândește mai repede, devine mai greu de controlat și împinge oamenii spre soluții radical simplificate.
„Vulnerabilitatea informațională joacă un rol crucial, dar nu primar. Ea nu generează anxietatea strategică, ci o accelerează”, notează Dîncu.
Consecința este una politică: când informația devine suspectă, când oamenii nu mai au repere clare, promisiunile de „protecție imediată” devin mai atractive decât proiectele pe termen lung.
Populismul „de insecuritate”: nu respingi Europa, ci cauți protecție
Dîncu avertizează că o parte din discursurile populiste trebuie înțelese ca un simptom al lipsei de protecție, nu ca o ruptură culturală sau ca o respingere automată a integrării europene.
„Populismul de insecuritate trebuie înțeles ca expresie a unui deficit de protecție”, scrie el, subliniind că societatea poate rămâne într-un „regim de insecuritate controlată” atâta timp cât instituțiile reușesc să țină anxietatea în limite funcționale.
Ideea lui e limpede: când statul pare slab sau incoerent, oamenii caută alt tip de „scut”. Dacă îl găsesc în instituții și alianțe, merg spre integrare. Dacă nu, cer protecție imediată și control direct.
Ce urmează: stabilitatea nu depinde de lipsa amenințărilor, ci de încredere
În final, Dîncu pune accentul pe o concluzie cu miză mare: în flancul estic al Europei, securitatea nu poate fi înțeleasă doar ca geopolitică. Ea depinde de trioul economie–informație–încredere în instituții.
„Stabilitatea democratică este menținută nu prin absența amenințărilor, ci prin capacitatea instituțională de a preveni transformarea anxietății cumulative în fractură politică activă”, avertizează sociologul.
Comentează