Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă în cazul accidentului dintre o maşină şi tren produs marţi în localitatea Chiajna, urmărirea făcându-se sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, potrivit Agerpres.
"Din primele verificări efectuate de către poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov s-a constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani ar fi pătruns într-o intersecţie, unde ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, lovind o bordură, iar ulterior ar fi ajuns pe calea ferată, unde a fost acroşat de un tren care circula pe direcţia Giurgiu - Bucureşti Nord", informează miercuri Biroul de presă al IPJ Ilfov.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit grav şi transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Mecanicul de locomotivă a fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ. Şoferului i-au fost recoltate probe biologice.






























Comentează