O clădire de apartamente din Göteborg, oraş din sud-vestul Suediei, a fost evacuată marţi după ce într-un spaţiu de sub imobil a fost găsită o bombă artizanală, relatează site-ul de ştiri thelocal.se.
Constructorii care lucrau la clădirea respectivă, situată în suburbia Frölunda a oraşului Göteborg, au alertat poliţia la scurt timp după ce au descoperit obiectul suspect, după care forţele de ordine au dispus părăsirea imobilului de către persoanele care se aflau în el dintre cei 65 de locatari înregistraţi.
''Presupunem că este o bombă artizanală şi că ar putea fi destul de puternică'', a declarat Thomas Fuxborg, purtătorul de cuvânt al poliţiei, pentru publicaţia Göteborgs Posten.
Fuxborg a precizat că specialiştii în deminare au detonat bomba la scurt timp după ora locală 13:00 (11:00 GMT).
Un al reprezentant al poliţiei, Tommy Nieman, a menţionat că în termen de câteva zile anchetatorii vor prezenta concluziile anchetei asupra acestui caz.
Poliţia a detonat o bombă artizanală descoperită într-un bloc din Göteborg (Suedia)
București
8°C
Articole Similare

562
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
562

31
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
31

1.643
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.643

1.792
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.792

44
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
44

815
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
815

47
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
47

1.504
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.504

52
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
52

1.779
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.779

3.146
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.146

3.575
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.575

3.376
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.376
















Comentează