Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt au dispus, în urma controalelor efectuate în pieţele agroalimentare din municipiul Slatina, suspendarea activităţii în Piaţa Fraţii Buzeşti, începând de vineri, după ce joi a fost suspendată activitatea în Piaţa Zahana, potrivit unui comunicat de presă postat vineri pe site-ul instituţiei.
Activitatea în cele două pieţe a fost suspendată din cauza constatării unor abateri de la normele sanitar veterinare, iar administratorul pieţelor a fost sancţionat contravenţional cu 20.000 de lei.
Controalele au avut loc în zilele de 24 şi 25 septembrie, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, în cele patru pieţe agroalimentare din Slatina, respectiv Piaţa Zahana, cea mai mare din municipiu, Piaţa Ecaterina Teodoroiu, Piaţa Basarabi şi Piaţa Fraţii Buzeşti, urmărindu-se verificarea respectării condiţiilor sanitar-veterinare de funcţionare.
DSVSA Olt informează că printre neconformităţile constate în timpul controalelor în pieţe s-au numărat: spaţiile din incinta pieţelor "neîntreţinute corespunzător, neigienizate, cu pavimente deteriorate, cu reziduuri de legume, pereţi deterioraţi, mese de expunere neigienizate, chiuvete neigienizate"; "spaţiile adiacente pieţei agroalimentare sunt neîntreţinute corespunzător, neigienizate, grupurile sanitare necesită reparaţii, dotări şi igienizări"; vitrinele de expunere a produselor lactate şi brânzeturilor "neigienizate şi neîntreţinute corespunzător (resturi alimentare, rugină, nu sunt dotate cu aparatură de măsură şi control, fără grafice de monitorizare a temperaturii, geam spart, insecte prezente)", producătorii din sectorul de vânzare a laptelui şi produselor lactate nu aveau echipamente de protecţie şi nu putut să prezinte dosare medicale.
Reprezentanţii DSVSA Olt au sancţionat cu 1-200 de lei şi un comerciant de legume şi fructe din Piaţa Fraţii Buzeşti, care nu a prezentat dosar medical cu analizele specifice valabile.
Pieţele a căror activitate a fost suspendată în ultimele două zile pot fi redeschise după remedierea deficienţelor, a menţionat DSVSA Olt.
"Suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare din Municipiul Slatina se va menţine până la remedierea deficienţelor, pentru a nu obstrucţiona activitatea operatorilor economici şi pentru a asigura achiziţionarea unor produse sigure, fără riscuri pentru consumatori", a precizat sursa citată.
Şi reprezentanţii IPJ Olt au aplicat mai multe sancţiuni după controalele în pieţe, cele mai multe vizând aspecte referitoare la delimitarea sectoarelor de activitate şi abateri de la norme privind securitatea obiectivelor (lipsa analizei de risc la securitatea fizică şi a sistemelor de supraveghere video). Poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 65.000 lei, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.


































Comentează