Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut în România cu 0,4 puncte procentuale, în ianuarie 2022 faţă de noiembrie 2021, şi ajuns la 7,8% din totalul consumului, arată datele publicate, vineri, de Novel Research, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, cea mai mare creştere a comerţului ilegal cu ţigarete s-a înregistrat în nord-est (+5,8 pp faţă de noiembrie 2021), până la 25,6%, însă un salt a fost consemnat şi în Bucureşti (+2,6 pp, la 4,2% din total).
"Pe de altă parte, în regiunea sud-est este notată o scădere de 5,4 p.p., până la 2,5%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, "cheap whites" continuă să deţină cea mai mare pondere, de aproape 60%, deşi se află în scădere cu 4,9 p.p. Ponderea produselor provenite din Ucraina creşte uşor cu 0,2 p.p., iar Moldova şi Serbia se menţin constante, cu 3,5%, respectiv 0%", a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.
Datele centralizate pe platforma StopContrabandă.ro relevă faptul că, în 2021, la nivel naţional, au fost capturate circa 116 milioane de ţigarete de contrabandă, în creştere cu aproape 5 milioane faţă de 2020.
"Deşi nivelul pieţei negre a ţigaretelor se menţine relativ constant în ultima perioadă, totuşi procentul de 7,8 din totalul pieţei ţigaretelor se traduce printr-un impact de aproximativ 2 miliarde de lei anual la bugetul statului şi în produse necontrolate şi nefiscalizate, cu risc major la adresa siguranţei consumatorilor, a dezvoltării economice şi a afacerilor legitime din România", susţine Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice al ariei Europa centrală şi de sud în cadrul BAT.
În viziunea JTI, în contextul geo-politic actual foarte tensionat, România are nevoie de stabilitate macro-economică şi de venituri bugetare pe care să se poată baza.
"Ţara noastră a devenit în 2020, un an de criză fără precedent, al doilea mare producător de ţigarete din UE, alături de Germania, după Polonia. Tot în 2020, sectorul tutunului a fost cel mai solid contribuabil, cu 17,54 miliarde lei, iar în 2021 veniturile din accize au crescut cu 9,4% faţă de anul precedent, nivelul redus al contrabandei impulsionând decisiv acest rezultat. În primele nouă luni din 2021, exporturile produselor din tutun au fost în valoare de peste 950 milioane euro, contribuind pozitiv la balanţa de plăţi cu peste 700 milioane de euro. Ca să putem creşte aportul la buget şi în acest an, este nevoie de o politică fiscală coerentă şi un cadru de reglementare care să nu sufere schimbări bruşte şi neplanificate", a menţionat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.
Recent, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat au descoperit, ascunse în două ansambluri rutiere, 1,75 milioane de timbre de acciză pentru ţigarete, specifice Ucraina, susceptibile a fi false.
"În continuare, Poliţia Română este angrenată în lupta pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu produse din tutun. Prioritizarea prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu produse din tutun la nivelul instituţiei este reflectată de rezultatele deosebite obţinute, atât din punct de vedere al capturilor, cât şi al menţinerii consumului de ţigarete de contrabandă la cel mai redus nivel din ultimii ani. Cu siguranţă, acţiunile noastre vor continua, în cooperare cu ceilalţi parteneri instituţionali şi cu mediul de afaceri, pentru a diminua nivelul pieţei negre a ţigaretelor", a susţinut directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, chestor de poliţie Aurel Dobre.
Producătorii de ţigarete consideră că, pentru menţinerea pe termen lung a unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. De asemenea, încadrarea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora - pieţe, oboare, staţii de metrou.
În 2020, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 17,54 miliarde de lei, sectorul tutunului devenind cel mai solid contribuabil pentru statul român, se precizează în comunicat.
Piaţa neagră a ţigaretelor este într-o continuă creștere în România. În regiunea Moldovei este cea mai mare creştere a comerţului ilegal (studiu)
Explorează subiectul
Articole Similare

1.101
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
1.101

52
ANSVSA: Amenzi de peste 4 milioane de lei şi 30 de suspendări de activitate în urma controalelor din sectorul panificaţiei
52

1.876
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
1.876

3.651
Mecanismul care sărăcește românii și îmbogățește statul: „Cel mai dorit impozit”, afirmă președintele Consiliului Consultanților Fiscali
3.651

36
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni peste 2,4 miliarde lei de la bănci
36

3.147
Leul pierde teren în fața euro și francului elvețian. Aurul explodează la un nou maxim
3.147

57
Ministrul Economiei şi ambasadorul Franţei au discutat despre programul SAFE şi aderarea României la OCDE
57

84
Strategia Franklin Templeton a generat un randament total de 1.340% pentru acţiunile Fondului Proprietatea
84

126
Un gigant american din energie vrea să instaleze SMR-uri ca la Doicești
126

246
Loteria Română: Report de 9,74 milioane euro la Joker şi de 3,7 milioane euro la Loto 6/49
246

55
Tot mai multe reclame înșelătoare pe internet: avertismentul Visa pentru români
55

21
Magazinul online evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul precedent
21

1.992
Românii, 'forțați' să înghită prețuri mai mari la energie. Ce urmează după eliminarea plafonării
1.992

















Comentează