Peste un sfert (26,8%) dintre managerii companiilor locale afirmă că nu au înregistrat în acest an o variaţie semnificativă a afacerilor pe care le conduc, în timp ce trei din zece respondenţi (29,3%) anticipează un curs mediu de 5,05 - 5,10 lei pentru un euro, în 2022, reiese din datele incluse în cea de-a treia ediţie a Barometrului anual Moneycorp, intitulat "Provocările anului 2021 şi aşteptările economice pentru 2022".
Conform raportului de specialitate, doi din zece respondenţi (19,5%) au remarcat o scădere a business-urilor, în acest an, între 10% şi 25%, iar aproape 10% dintre manageri au observat o diminuare a afacerilor de până în 10% şi 7,3% într-o pondere de peste 50%, conform agerpres.
"Restricţiile impuse de autorităţi, mai ales în prima parte a anului 2021, efectele "work from home", creşterea costurilor de finanţare şi efectele mobilităţii reduse a consumatorilor generată de pandemie, s-au aflat, de asemenea, în topul provocărilor din acest an. În acest context, 46,3% dintre cei chestionaţi au apelat la programele de relansare economică propuse de autorităţi, iar 43,9% dintre aceştia au remarcat un impact pozitiv. O altă mare provocare, în 2021, a fost evoluţia nefavorabilă a cursului valutar pe care cele multe dintre companii (39%) au transferat-o către preţurile finale. 31,7% dintre respondenţi au declarat că deprecierea cursului le-a afectat marja comercială şi numai 9,7% nu au inregistrat pierderi, folosind instrumente specifice de hedging. (Hedging: servicii financiare prin care clienţii cu expunere valutară îşi pot fixa cursul valutar în viitor, indiferent de cursul din piaţă existent la acel moment)", se arată în Barometrul Moneycorp.
Cât priveşte previziunile pentru anul 2022, peste o treime (36,6%) dintre cei chestionaţi văd o scădere economică, iar 17,1% o stagnare. În acelaşi timp, 19,5% sunt ceva mai optimişti, estimând o creştere economică de până în 2%, 12,2% între 2% şi -4%, iar 14,6% dintre manageri sunt încrezători că va exista un avans de peste patru procente.
Pe fondul acestor date, cu o perioadă destul de greu de anticipat din punct de vedere economic, cei mai mulţi respondenţi (65,9%) au declarat că vor face angajări în 2022.
Potrivit sursei citate, din punct de vedere al vieţii publice, 80,5% dintre manageri se aşteaptă la o instabilitate politică şi numai 2,4% văd o evoluţie pozitivă în acest sector.
Totodată, managementul companiilor chestionate anticipează o depreciere a monedei naţionale, iar cei mai mulţi dintre respondenţi (34,1%) văd cursul la 5 lei - 5,05 lei, 29,3% cred că moneda europeană va fi cotat în intervalul 5,05 - 5,10 lei, iar 14,1% estimează o cotaţie peste nivelul de 5,10 lei. De asemenea, 22% din totalul celor intervievaţi anticipeză un curs euro în intervalul 4,95 - 5 lei.
În ceea ce priveşte evoluţia monedei americane, cei mai mulţi manageri chestionaţi (26,8%) cred că aceasta va depăşi pragul de 4,40 - 4,50 lei, iar 22% sunt convinşi că dolarul va trece de 4,50 lei. Unul din doi respondenţi (19,5%) este de părere dolarul ar putea din cotat în intervalul 4,30 - 4,40 lei, în 2022, şi doar 31% că va fi sub acest nivel.
Dincolo de evoluţia cursului valutar, cei mai mulţi respondenţi chestionaţi de Moneycorp (46,3%) estimează o creştere semnificativă a costurilor de finanţare, anul viitor. Astfel, 36,6% dintre respondenţi văd o creştere marginală şi puţin peste 15% cred că dobânzile şi celelalte costuri asociate vor scădea sau vor rămâne la un nivel similar cu cel înregistrat în 2021.
Barometrul Moneycorp a fost realizat cu sprijinul firmei de consultanţă Frames în perioada 16 - 22 noiembrie 2021, pe un grup de 1.225 de persoane, din domenii diverse, precum: IT&C, FMGC, HoReCa, asigurări, papetărie, echipamente, materii prime, turism, parteneri şi colaboratori ai Moneycorp România. Profilul respondenţilor a fost reprezentat de middle si top management, cu studii superioare (63% bărbaţi şi 37% femei), cu o vârstă medie de 45 de ani.
Prezentă din anul 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituţie de plăţi din Europa. Compania a câştigat, recent, premiul Best Money Service Provider în cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra.
Peste un sfert dintre managerii companiilor locale anticipează un curs mediu de 5,05 - 5,10 lei pentru un euro, în 2022
Articole Similare

19
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
19

696
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
696

36
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
36

751
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
751

31
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
31

16
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
16

657
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
657

51
Complexul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana a primit acordul de mediu
51

2.206
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.206

105
Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii ”Unirii”
105

1.811
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
1.811

2.118
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
2.118

2.503
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
2.503

















Comentează