Peste 7000 de consumatori au rămas fără energie electrică şi mai mulţi copaci rupţi de vânt au căzute pe şosele în nouă localităţi din Prahova, în noaptea de joi spre vineri, ca urmare a vijeliilor care au afectat judeţul.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii au intervenit în Dumbrava, Băicoi, Cocorăştii Mislii, Tomşani, Mizil, Buda, Ceraşu, Izvoarele şi Cornu de Jos, fiind degajaţi 11 pomi rupţi de vânt.
De asemenea, 7010 de consumatori din localităţile Slon, Ceraşu, Telega, Meliceşti, Radila, Darvari, Dumbrava, Poienarii Burchii, Olteni, Scăieni, Vâlcelele, Loloiasca, Inoteşti, Parepa, Colceag, nu mai au energie electrică şi se acţionează pentru remedierea defecţiunilor.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări Cod roşu de vijelii puternice cu rafale de peste 90 km/h, grindină, descărcări electrice, averse torenţiale ce puteau depăşi 35 l/mp, iar în cursul nopţii, populaţia din localităţile vizate a fost informată şi avertizată prin intermediul a două mesaje RO-ALERT.
Peste 7000 de consumatori fără energie electrică şi copaci rupţi de vânt în urma vijeliilor din Prahova
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

46
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
46

604
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
604

1.025
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.025

1.795
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.795

13
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
13

39
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
39

2.722
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.722

3.645
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
3.645

13
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
13

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

1.464
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.464

496
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
496

13
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
13
















Comentează