Cel puţin 250 de case şi gospodării din comuna Suseni au fost inundate, joi, în urma unei ploi torenţiale care a durat circa 30 de minute, primarul Mircea Mariş estimând o cantitate de apă de peste 60 de litri pe metru pătrat.
"A fost o rupere de nori cum se merge de la Suseni în direcţia Reghin, pe partea cu clădirea primăriei. În zona primăriei, începând cu Biserica Reformată şi Biserica Ortodoxă, totul este sub apă, până la intrare în municipiul Reghin. A fost o rupere de nori cum nu am mai văzut, undeva la peste 60 de litri/mp, nu greşesc nici dacă spun 80 l/mp. Avem undeva la 250-260 de gospodării inundate, curţile în special, şi avem şi în case. Acum aşteptăm să se retragă un pic apele, fiindcă s-a oprit ploaia, şi să acţionăm cu pompele. Atunci vom şti exact câte case şi curţi sunt afectate. Ploaia a durat cam 20-30 de minute. Aşa să vă închipuiţi că apa a ajuns până la intrarea în primărie, scara nu se vede, deşi este destul de înaltă. În clădire nu a intrat apa", a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Suseni, Mircea Mariş.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş estimează că aproximativ 50% din localitate Suseni este inundată, inclusiv DN 15, la faţa locului acţionând 20 de pompieri militari, cu patru autospeciale şi patru motopompe.
De asemenea, ISU Mureş a mai anunţat că în oraşul Sovata, în urma unei ploi torenţiale, au fost afectate 11 gospodarii, la care acţionează pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata şi SVSU Sovata cu doua autospeciale şi două motopompe.
Peste 250 de case şi gospodării inundate, în urma unei ruperi de nori la Suseni, în județul Mureș
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

17
O bombă de aruncător, grenade şi cartuşe găsite lângă Sfântu Gheorghe
17

20
Trufe și ciuperci, pe filieră ilegală: Garda de Mediu a dat amenzi de aproape 2 milioane lei
20

7
Polenul din aer crește riscul de suicid pe timpul primăverii
7

1.487
FOTO DIICOT: Rețea periculoasă care vindea droguri elevilor, făcută praf de anchetatori; 9 arestări
1.487

30
Patru linii de transport public, suspendate de sâmbătă; se lucrează la calea de rulare a tramvaielor 14, 17 şi 36
30

16
Bunuri de 905.000 lei suspecte de contrafacere, descoperite de inspectorii vamali din cadrul Biroului de Frontieră Constanţa
16

785
FOTO Inspectorii ANPC au descins în magazinele din toată țara – ouă cu fisuri şi depuneri de impurităţi, printre neregulile constatate
785

1.647
Florin Manole, anunțul mult așteptat. Câți bani primesc pensionarii, familiile monoparentale și copiii
1.647

1.848
Operațiunea Alice: Europol destructurează o mega rețea 'dark web' - sute de clienți identificați
1.848

37
Simularea bacalaureatului se va desfăşura în toate liceele cu clase terminale; participă peste 2.200 de elevi
37

15
O nouă companie sprijină elevii să înveţe o meserie la "Campus Oradea"
15

47
Femeia care ţinea zeci de câini în condiţii precare, fără hrană şi apă, arestată preventiv - Două dintre animale au murit
47

22
Bărbat reţinut după ce şi-a bătut soţia, iar după câteva ore a încălcat ordinul de protecţie care îi interzicea să se mai apropie de femeie
22
















Comentează