Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că duminică au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 101.100 persoane, dintre care 8.441 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu 6,01% faţă de ziua precedentă, potrivit Agerpres
Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 198.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 46.000 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie (perioadă pre-conflict), la nivel naţional, au intrat în România 2.599.841 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 60 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 31 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 21.000 lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 1.902.000 lei.
Tot duminică, nu s-a permis intrarea în ţară a 24 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 18 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 100.000 de persoane au intrat duminică în România, dintre care 8.441 de ucraineni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.665
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
1.665

49
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
49

30
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
30

924
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
924

65
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
65

1.121
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.121

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

188
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
188

50
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
50

4.175
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.175

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71

1.334
Descoperire macabră în Argeș: segment osos uman găsit într-o troiță de pe un drum forestier
1.334

3.012
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
3.012
















Comentează