Peste 100 de permise de conducere reţinute în ultima săptămână

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-07-2022

Actualizat: 14-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), în perioada 4 - 10 iulie poliţiştii au acţionat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, pe perioada sezonului estival 2022.

"Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au acţionat la nivel judeţean, atât pe drumurile naţionale, cât şi pe cele judeţene, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 935 de sancţiuni, dintre care şase pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 269 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar diferenţa au constituit alte abateri de la normele rutiere. De asemenea, au fost reţinute 103 permise de conducere, din care 34 pentru depăşirea cu mai mult de 50 kilometri pe oră a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv", se arată în comunicatul menţionat.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii din Sălaj au fost sesizaţi despre comiterea a 92 de infracţiuni, dintre care 11 la regimul circulaţiei rutiere (conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducere fără permis şi conducere cu autoturismul neînmatriculat), 33 contra patrimoniului (furturi, distrugeri), precum şi alte infracţiuni.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri