Un bărbat a murit, sâmbătă, în judeţul Neamţ, după ce maşina în care se afla a căzut într-o râpă adâncă de şapte metri, potrivit news.ro
”În această dimineaţă, în jurul orei 09:00, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că o maşină este căzută într-un pârâu din comuna Poiana Teiului (într-o râpă de cu o adâncime de aproximativ 7 m din satul Petru Vodă)”, a transmis, sâmbătă, ISU Neamţ.
Sursa citată a precizat că, ajunse la locul indicat, forţele de intervenţie au constatat că în interiorul autoturismului se afla un bărbat ce nu prezenta semne vitale.
Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a fost scos din autoturism şi cu ajutorul tărgii UT 2000 a fost adus la drumul principal şi predat reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală.




























Comentează