Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ au efectuat nouă percheziţii pe raza a patru judeţe, într-un dosar privind angajarea fictivă a 140 de persoane în scopul obţinerii de subvenţii de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Neamţ.
Percheziţiile, care s-au derulat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au avut loc în judeţele Neamţ, Dâmboviţa, Iaşi şi Ilfov, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, tentativă la obţinerea ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
"Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite s-ar fi constituit într-un grup infracţional care, în perioada octombrie 2020 - iunie 2021, ar fi înfiinţat trei societăţi comerciale, cu sediile în judeţele Neamţ, Dâmboviţa şi Ilfov, în cadrul cărora ar fi angajat, în mod fictiv, 140 de persoane. Ulterior, membrii grupului infracţional ar fi solicitat de la agenţii pentru ocuparea forţei de muncă din judeţele Neamţ, Dâmboviţa şi Ilfov subvenţii în baza unor prevederi legale", precizează IPJ Neamţ.
Anchetatorii au stabilit că, prin activitatea infracţională, s-ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.439.000 de lei.
Pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat, până în prezent, au fost instituite măsuri asiguratorii, de aproximativ 1.988.351 de lei, sumă ce urma să fie încasată de membrii grupului infracţional.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile, medii de stocare şi 21.000 de dolari.
Totodată, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.
De asemenea, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, din judeţele Neamţ şi Dâmboviţa, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore. Aceştia urmează a fi prezentaţi, vineri, Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Percheziții de amploare, în patru județe: 140 de persoane au fost angajate fictiv, pentru a păcăli statul
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

375
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
375

508
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu avea estimată la peste 100 de milioane de euro
508

901
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
901

1.529
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.529

775
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
775

1.502
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
1.502

3.059
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.059

1.747
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.747

796
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
796

2.185
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
2.185

1.475
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.475

769
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
769

1.755
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.755
















Comentează