Poliţiştii efectuează joi trei percheziţii domiciliare şi ridică documente de la 10 societăţi comerciale, două cabinete de avocatură şi un cabinet individual de insolvenţă pentru documentarea activităţii unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de lei prin evaziune fiscală, spălare a banilor şi cesiune fictivă a societăţilor comerciale.
"La data de 2 martie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează trei percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov", informează IGPR printr-un comunicat transmis AGERPRES.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea de către reprezentanţii unor societăţi comerciale, ce şi-au desfăşurat activitatea în domeniul importului şi comercializării de produse textile, a unor posibile infracţiuni de evaziune fiscală, spălare a banilor şi cesiune fictivă a societăţilor comerciale.
"Activitatea ilicită se desfăşura prin neînregistrarea tuturor operaţiunilor comerciale efectuate şi transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute la o societate în scopul sustragerii de la urmărirea penală", se arată în comunicat.
Potrivit anchetatorilor, în contabilitatea acestor societăţi, controlate de aceeaşi persoană, nu ar fi fost înregistrate toate livrările efectuate pe teritoriul României sau au fost înregistrate livrări sub valoarea reală a mărfurilor, cea mai mare parte din sumele de bani încasate urmare acestor operaţiuni fiind retrase ulterior, în numerar, de această persoană, din conturile bancare ale societăţilor.
Poliţiştii vor pune în aplicare cinci mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul IGPR - DICE.
Percheziții de AMPLOARE la 10 societăți comerciale și două cabinete de avocatură din București
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

105
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
105

290
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
290

1.738
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
1.738

351
Vreme capricioasă la început de săptămână - ANM anunță până la 17°C în unele regiuni, dar ceață și ploi în altele
351

691
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
691

1.746
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.746

1.430
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
1.430

1.862
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
1.862

2.601
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.601

1.165
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.165

3.264
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
3.264

4.293
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
4.293

2.237
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.237
















Comentează