Expoziţia "Pe Argeş în sus" din cadrul proiectului 'Romania Student Tour', program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural, va fi vernisată, pe 31 martie, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, evenimentul va include şi prezentarea catalogului "Pe Argeş în sus", video-prezentări, expoziţie de comori vestimentare şi un recital de muzică Mircea Baniciu & Band şi Lorena Oltean.
"Pe Argeş în sus" este al 18-lea catalog din colecţia "Ţările Ţări" şi este prefaţat de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
"Ţinuturile 'istorice şi de baladă Argeşene' ocupă un loc de cinste în Istoria şi Spiritualitatea Poporului Român. Aceste meleaguri binecuvântate de Domnul Dumnezeu au fost de-a lungul veacurilor spaţiul în care credinţa, cultura şi tradiţia s-au îngemănat, într-o armonie rodnică, dând naştere unor valori trainice, care definesc identitatea noastră naţională. Aici s-au scris pagini importante ale Istoriei Româneşti, iar mărturiile trecutului - monumente istorice, biserici ortodoxe de o valoare arhitectonică şi culturală deosebită, aşezăminte monahale, tradiţii şi obiceiuri locale - continuă să vorbească despre statornicia şi credinţa înaintaşilor", afirmă Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, potrivit sursei citate.
Catalogul "Pe Argeş în sus" a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, cu sprijinul REPATRIOT, al Societăţii de Geografie din România, Universităţii din Bucureşti, Facultăţii de Geografie, Centrului de Cercetare a Mediului şi de Efectuare a Studiilor de Impact, Asociaţiei INFORMART, Fundaţiei Naţionale "Nişte ţărani", Radic Star, THR, Agenţiei de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române.
În palmaresul programului 'Romania Student Tour' sunt consemnate alte 17 albume iconice.
Programul 'Romania Student Tour' constituie un concept original privind redescoperirea şi promovarea patrimoniului cultural şi natural al României.




























Comentează