Un comitet al Partidului Laburist britanic a blocat duminică candidatura în alegerile parţiale a lui Andy Burnham, primarul din Manchester, despre care se credea că este un posibil înlocuitor al prim-ministrului Keir Starmer la şefia guvernului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Aliaţii lui Keir Starmer, care este foarte nepopular şi contestat chiar în rândul laburiştilor, se tem de mai multe luni că Andy Burnham ar putea încerca să-l înlocuiască în funcţie dacă revine în Parlament.
Alesul local, unul dintre politicienii cei mai în vogă ai Partidului Laburist, a anunţat sâmbătă că vrea să participe la alegerile legislative anticipate dintr-o circumscripţie din Manchester, în nordul Angliei.
Însă Comitetul executiv naţional (NEC) al Partidului Laburist a blocat duminică o candidatură din partea sa, folosindu-şi dreptul de veto, a precizat Partidul laburist într-un comunicat.
Această decizie riscă să provoace tensiuni şi divizări în cadrul Partidului Laburist, comentează AFP.
Comitetul a acuzat costul alegerilor anticipate pentru primăria din Manchester dacă Andy Burnham ar fi ales parlamentar, acesta având obligaţia de a demisiona din mandatul său local dacă merge la Westminster.
NEC estimează că organizarea "unor alegeri nenecesare pentru postul de primar din Greater Manchester ar avea un impact considerabil şi disproporţionat asupra resurselor" partidului, a indicat Partidul Laburist.
Comitetul nu poate să-şi asume "riscul" ca Partidul Laburist să piardă primăria Manchester în caz de alegeri, a adăugat Partidul Laburist, salutând "activitatea formidabilă" a lui Andy Burnham.
NEC, condus de ministrul de interne Shabana Mahmood, a impus acest veto cu opt voturi la unu. Keir Starmer a fost unul dintre cei care a votat pentru întârzierea candidaturii lui Andy Burnham.
Criticile nu au întârziat să apară. Această decizie este "incredibil de decepţionantă", a declarat Louise Haigh, fost ministru al transporturilor, făcând apel la NEC "să schimbe direcţia". "Dacă nu o vor face, cred că vom sfârşi prin a regreta", a adăugat ea.
Partidul Laburist, ajuns la putere în iulie 2024, a scăzut foarte mult în sondaje, fiind devansat de partidul antiimigraţie a lui Nigel Farage, Reform UK.
Keir Starmer a declarat la începutul lui ianuarie că va merge până la capătul mandatului său de cinci ani, după apariţia unor zvonuri că se fac manevre pentru a-l înlocui.
Următoarele alegeri legislative sunt prevăzute să aibă loc în 2029, dar guvernul va fi supus unui test electoral important cu prilejul alegerilor locale din mai 2026.



























Comentează