Parlamentul European (PE) a condamnat vineri utilizarea unor "afirmaţii defăimătoare şi pline de ură" de către premierul ceh, Andrej Babis, la adresa eurodeputaţilor aflaţi în misiune în ţara sa pentru a ancheta asupra unui presupus conflict de interese în ce-l priveşte, potrivit unei rezoluţii adoptate vineri, citată de AFP și preluată de agerpres.
Preşedinta acestei comisii parlamentare, germana Monika Hohlmeier (PPE, dreapta), în fruntea unei delegaţii de şase persoane care a vizitat Cehia în februarie, denunţase, joi, în timpul dezbaterilor din PE, "presiunile enorme" suportate în cursul acestei misiuni.
"Am avut de a face cu un nivel de agresivitate fără precedent", a declarat ea, adăugând că mai mulţi membri ai misiunii "au primit ameninţări de la vârful guvernului".
Misiunea a estimat, în special, că în Cehia "nu a existat niciun sistem sau mecanism eficient" care "să permită prevenirea situaţiilor de conflict de interese" în alocarea fondurilor europene.
Aceasta s-a desfăşurat în paralel cu un audit al Comisiei Europene privind un posibil conflict de interese între activităţile politice şi de întreprinzător ale lui Andrej Babis. Prim-ministrul a făcut avere înfiinţând grupul Agrofert (industrie alimentară, produse chimice, media).
Andrej Babis, care neagă cel mai mic act condamnabil, este suspectat că a profitat de fondurile europene destinate IMM-urilor pentru a-şi crea complexul hotelier şi agricol "Cuib de barză" în apropiere de Praga, în 2007, cu patru ani înainte de a intra în politică.
În rezoluţia lor, adoptată cu 510 voturi pentru, 53 contra şi 101 abţineri, eurodeputaţii au invitat Comisia să instituie mecanisme pentru a preveni conflictele de interese legate de fondurile europene.
Printre acestea, obligaţia de a publica beneficiarii finali ai subvenţiilor UE, precum şi plafoanele de plată directă pe persoană fizică.
Parlamentari europeni denunţă ameninţări din partea premierului ceh, suspectat de conflict de interese
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează