Securitatea internă a Uniunii Europene reprezintă unul dintre elementele de interes prioritar pentru România, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului.
"Securitatea internă a Uniunii Europene reprezintă unul dintre elementele de interes prioritar pentru România. (...) Asigurarea securităţii frontierelor externe reprezintă una dintre cele mai importante garanţii pentru funcţionarea eficientă a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, iar implementarea mecanismului de evaluare Schengen, a sistemelor informatice dezvoltate la nivelul Uniunii Europene şi interoperabilitatea acestora vor fi subiecte deosebit de importante pe agenda noastră. Vom încerca să explorăm noi modalităţi de abordare a acestei teme, de aceea subiectul gestionării într-o manieră coerentă şi unitară a fluxurilor migratorii va rămâne unul important", a declarat Dăncilă, potrivit agerpres.ro.
Şefa Executivului a fost invitată în plenul Parlamentului pentru a prezenta stadiul procesului de pregătire pentru preluarea de către România a preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene în ianuarie 2019.
Parlament/Dăncilă: Securitatea internă a UE - unul dintre elementele de interes prioritar pentru România
Explorează subiectul
Articole Similare

738
Dragoș Pîslaru dă vina pe Ilie Bolojan pentru amânarea reformei administrative: Suntem pregătiți!
738

29
Mihai Savin este noul președinte al Autorității Vamale Române
29

32
Partidul SENS solicită demararea procedurilor de audit fără majorarea tarifelor STB
32

67
Oana Țoiu, despre Mercosur: L-am văzut pe ministrul Agriculturii supărat în dreptul propriei semnături
67

3.436
Emoții mari pentru Nicușor Dan: se anunță încă o înfrângere în Justiție (SURSE)
3.436

4.346
VIDEO Grindeanu, răspuns neașteptat când a fost întrebat dacă e dispus să cedeze pentru o funcție de șef la servicii: Să fiu și mai direct!
4.346

39
Forumul de la Moisei consolidează poziția României ca pol regional de dialog juridic și sprijin pentru integrarea europeană
39

5.395
VIDEO Cutremur politic în PNL: Valeriu Iftime, șeful CJ Botoșani, anunță că ar putea pleca la alt partid
5.395

86
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Am constatat cu tristețe și îngrijorare că procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană a fost încetinit. Este esențial că ambele părți să păstreze deschisă ușa dialogului
86

1.217
Ion Cristoiu îl torpilează pe Radu Miruță: 'Funcția lui are o caracteristică. Zice o prostie și după trei zile o dezminte'
1.217

46
Ilie Bolojan pleacă în Germania, la invitația lui Friedrich Merz: Întâlniri cu afaceriștii și diaspora
46

2.474
Oamenii lui Bolojan anunță că susțin pachetul PSD de redresare a economiei: PNL cere niște modificări!
2.474

711
Ministrul Justiției a trimis Corpul de Control la Rahova: Închisorile vor fi monitorizate cu drone!
711

















Comentează