Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei românilor de pretutindeni în care spune că cei care au rămas în ţară şi, mai ales, cei care şi-au asumat o misiune de reprezentare, au datoria şi responsabilitatea de a le reda încrederea celor din diaspora.
''Astăzi este ziua românilor de pretutindeni. Eu nu o văd ca pe o zi de sărbătoare, ci ca pe o zi de reflecţie. Cei care au plecat, cei care şi-au lăsat în spate familiile, prietenii şi locurile natale, nu au făcut-o din plăcere, ci din nevoie. Au plecat în căutarea unui loc de muncă mai bun, unui salariu mai bun, unui trai mai bun. Au plecat pentru că statul şi oamenii care au administrat ţara nu au muncit suficient de bine pentru a-i păstra. Cei care am rămas în ţară şi, mai ales, cei care ne-am asumat o misiune de reprezentare, avem o responsabilitate şi o datorie faţă de semenii noştri plecaţi. Trebuie să le redăm încrederea, să le arătam prin fapte concrete că vrem şi putem să construim o ţară ca afară. Când vor vedea că există voinţă, sunt sigur că se vor întoarce să pună umărul la construcţia unui viitor mai bun ACASĂ'', a scris Orban, duminică, pe pagina sa de Facebok.
Orban, mesaj de Ziua românilor de pretutindeni: Trebuie să le arătăm că vrem şi putem să construim o ţară ca afară
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

5.238
Următoarea mutare a PSD începe să prindă contur
5.238

3.828
Victor Ponta, avertisment pentru coaliție: 'Cu USR la guvernare o să suferim toţi foarte tare. România nu s-a pregătit pentru criză'
3.828

112
Moţiune simplă împotriva ministrului Mediului - dezbatere şi vot în Senatul României
112

3.166
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.166

1.760
Profeția lui Dumitru Borțun, apropiat USR: „PSD se va duce spre 10%”
1.760

1.325
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.325

2.641
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
2.641

3.216
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
3.216

9.125
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
9.125

4.488
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
4.488

4.799
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.799

1.187
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.187

2.750
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.750
















Comentează