Moţiune simplă împotriva ministrului Mediului - dezbatere şi vot în Senatul României

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 30-03-2026 07:51

Article thumbnail

Sursă foto: Senatul Romaniei

Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoiuanu, pe care o acuză că ar bloca proiecte energetice strategice realizate în proporţie de peste 90%, va fi dezbătută şi votată, luni, în plenul Senatului, potrivit site-ului forului legislativ și citat de agerpres.

 

Moţiunea, intitulată "Diana Buzoianu, comisarul roşu-verde al setei şi întunericului. Cum a instaurat bolşevica de la Mediu dictatura trotinetelor peste barajele şi pădurile României", este semnată de 44 de senatori PACE - Întâi România, AUR şi neafiliaţi.

"Există în istoria noastră momente când ideologia orbeşte logica elementară. Astăzi, sub bagheta Dianei Buzoianu, trăim o formă nouă de colectivizare: ni se colectivizează dreptul la apă, la energie şi la proprietate, totul sub faldurile unui steag verde care ascunde de fapt un roşu aprins de dictatură administrativă bolşevică", a afirmat senatorul PACE - Întâi România Ninel Peia.

Senatul a mai dezbătut în luna decembrie a anului trecut o moţiune simplă împotriva ministrului Diana Buzoianu iniţiată de AUR. Intitulată "Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu", moţiunea a fost adoptată atunci cu 74 voturi 'pentru', 43 'împotrivă' şi o abţinere.

În documentul ce va fi dezbătut şi votat luni, iniţiatorii susţin că, "în plină criză energetică mondială, când fiecare megawatt produs pe teritoriul naţional înseamnă independenţă şi facturi mai mici pentru români, Ministerul Mediului a devenit o fortăreaţă a blocajului".

"Proiecte strategice precum cele de pe Valea Jiului (Bumbeşti-Livezeni) sau barajul de la Răstoliţa, realizate în proporţie de peste 90%, sunt astăzi monumente ale neputinţei impuse. Sub semnătura actualei ministre, aceste investiţii de sute de milioane de euro sunt blocate de studii de impact care par scrise nu pentru protejarea naturii, ci pentru protejarea importurilor de energie scumpă", susţin semnatarii moţiunii.

Ei critică criza apei potabile din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, "politizarea instituţiilor de mediu (...) sub masca unei aşa-zise reforme" şi "blocarea exploatării raţionale a resurselor".

"Ministerul Mediului a fost transformat dintr-un for tehnic într-un laborator de experimente politice, unde loialitatea faţă de partid valorează mai mult decât deceniile de experienţă în teren. Nu putem ignora strigătul de disperare al celor care au grijă de pădurile României. (...) Centralizarea forţată a direcţiilor regionale şi desfiinţarea posturilor de execuţie din judeţe precum Hunedoara sau Maramureş nu reprezintă o eficientizare, ci o pedeapsă aplicată profesioniştilor care au îndrăznit să conteste viziunea ministerială. Deciziile luate din birourile de sticlă din Bucureşti, fără nicio legătură cu realitatea din munte sau din deltă, arată un dispreţ total faţă de structurile tehnice ale statului român", transmit parlamentarii semnatari ai moţiunii.

În opinia acestora, "este inacceptabil ca un ministru care a pierdut deja un vot de încredere în Senat să continue să se comporte ca un dictator administrativ, ignorând moţiunile şi interpelările aleşilor poporului".

"Bilanţul mandatului Dianei Buzoianu la Ministerul Mediului este unul al ruinei. Hidrocentrale blocate, români condamnaţi la sete, profesionişti epuraţi şi proprietatea privată călcată în picioare de un fanatism ideologic străin de interesele acestui popor. (...) Această moţiune simplă nu este doar un act administrativ, este un act de igienă politică. Este momentul să punem capăt dictaturii incompetenţei şi a aroganţei progresiste", afirmă semnatarii moţiunii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri