Un tigru sălbatic a ucis o femeie de 48 de ani care aduna furaje pentru animale în apropierea unui parc naţional din sud-vestul Nepalului, a informat joi un responsabil local pentru fauna sălbatică, citat de DPA potrivit Agerpres.
Femeia a fost transportată de urgenţă la un spital din apropiere, unde medicii au declarat-o moartă miercuri seara, a declarat Apa Nath Baral, responsabil pentru conservarea faunei sălbatice în Parcul Naţional Bardia.
"Victima a suferit răni la cap, mâini şi faţă", a precizat el.
Acest incident survine după ce în luna august, tigri sălbatici au ucis două persoane în apropierea aceluiaşi parc naţional.
Potrivit lui Baral, micşorarea habitatului acestui animal pe cale de dispariţie şi intensificarea activităţilor umane în apropierea acestei arii protejate au provocat aceste atacuri.
El a precizat că responsabilii pentru fauna sălbatică monitorizează în prezent mişcările tigrului în zonă. "Vom decide dacă-l vom captura după ce vom analiza imaginile oferite de camerele ascunse", a precizat el pentru DPA.
Nepalul găzduieşte o populaţie de 235 de tigri sălbatici, care trăiesc în ariile protejate din câmpiile sudice ale ţării, de-a lungul graniţei cu India.
O femeie a fost ucisă de un tigru în sud-vestul Nepalului
București
12°C
Articole Similare

5.726
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
5.726

1.493
A fost desemnat orașul unde cea mai ieftină vacanță de o săptămână costă mai puțin 300 de euro. Plajele sale au devenit populare printre turiști
1.493

1.466
China dă șah mat industriei auto europene: Pentru prima dată, importurile auto din China în UE au depășit exporturile
1.466

1.901
Schimbări majore în aviație: Războiul din Orientul Mijlociu rescrie regulile
1.901

1.386
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
1.386

87
Franța a interceptat un petrolier din flota fantomă rusă în Marea Mediterană
87

72
Peste 100 de persoane arestate în Abu Dhabi pentru „informații înșelătoare” despre război
72

1.029
Emmanul Macron are în vedere o misiune ONU în Strâmtoarea Ormuz – planul președintelui francez
1.029

4.509
Ultimă oră - A murit Patriarhul Ucrainei
4.509

5.637
Ministrul Apărării confirmă plecare avioanelor SUA de pe Kogălniceanu: SUA nu ne raportează! Nu știm unde au plecat
5.637

3.692
SUA avertizează: Rusia susține că nu are motive să se oprească și crede că are un avantaj decisiv în războiul din Ucraina
3.692

4.217
Revoluție în tratamentele pentru diabet și obezitate: Ozempic devine disponibil în mai multe țări
4.217

6.567
VIDEO Premieră - Violențe și tensiune uriașă la Ierusalim: Moscheea Al-Aqsa este închisă pentru prima dată în 60 de ani
6.567
















Comentează