O copie semnată a tezei de doctorat a celebrului astrofizician britanic Stephen Hawking, scrisă în 1965, s-ar putea vinde luna aceasta cu peste 100.000 de lire (113.000 de euro), la o licitaţie online organizată de casa Christie's din Londra, relatează marţi EFE preluată de Agerpres.
Potrivit unui comunicat al casei, teza de doctorat, al cărei preţ este estimat între 100.000 şi 150.000 de lire (113.000 şi 169.500 de euro), face parte din numeroasele obiecte personale ale lui Hawking care vor fi scoase la vânzare la 31 octombrie.
Teza de doctorat a lui Stephen Hawking a dus la blocarea site-ului de internet al Universităţii Cambridge când a fost publicată online în 2017. Intitulată ''Properties of Expanding Universes'', lucrarea se referă la consecinţele expansiunii Universului, iar una dintre concluzii este că galaxiile nu pot lua naştere din creşterea unor perturbaţii iniţial mici.
Hawking, care suferea de la 21 de ani de scleroză laterală amiotrofică (ELA), o boală care l-a ţintuit în scaunul cu rotile şi l-a obligat să comunice printr-un sintetizator vocal, a murit pe 14 martie la Cambridge, la 76 de ani.
Printre obiectele scoase la licitaţie figurează şi o copie a cărţii sale "A Brief History of Time", numeroase medalii, scenariul primei sale participări la un episod al celebrului serial de desene animate 'The Simpsons' şi un scaun cu rotile.
Încasările vor fi destinate Fundaţiei Stephen Hawking, înfiinţată pentru a facilita studiile despre cosmologie şi Asociaţiei Bolilor Neuromotorii (Motor Neurone Disease Association) care studiază afecţiunea de care suferea celebrul om de ştiinţă britanic.
La Cambridge, Stephen Hawking ocupa prestigiosa catedră de matematică Lucasiana - înfiinţată în 1663 de Henry Lucas, membru al Parlamentului englez, unde a fost titular şi Isaac Newton.
Hawking, care a refuzat titlul de Cavaler acordat de regina Elisabeta a II-a, şi-a adus contribuţia la bazele cosmologiei moderne şi a devenit o figură emblematică a culturii populare, fiind adorat asemeni unui rockstar.
Apreciat mai ales pentru descoperirile sale din domeniul găurilor negre, Stephen Hawking a devenit o celebritate dupa ce a publicat în 1988 "A Brief History of Time" (O scurtă istorie a timpului), o carte de popularizare a ştiinţei, devenită bestseller internaţional, care s-a vândut în peste 10 milioane de copii şi a fost tradusă în 35 de limbi străine.
Rămăşiţele sale se odihnesc la Mănăstirea Westminster, din Londra, alături de cele ale matematicianului Isaac Newton şi ale naturalistului Charles Darwin.
O copie semnată a tezei de doctorat a lui Stephen Hawking va fi scoasă la licitație
Explorează subiectul
Articole Similare

85
Actorul Dick Van Dyke împlinește 100 de ani: 'Nu sunt de ajuns, vreau să trăiesc mai mult'
85

8
Muzeul Naţional al Libiei se redeschide la Tripoli după 14 ani de la căderea regimului Gaddafi
8

21
Expoziție inedită la Arad: Crăciunul tradițional versus sărbătorile comuniste
21

2.791
VIDEO Moarte ciudată pentru actorul din ”Pulp Fiction”: A fost găsit în propriul apartament
2.791

4.157
Destin surprinzător al unui hit românesc: Mirabela Dauer dezvăluie ce piesa de-a ei se cântă la înmormântări
4.157

47
Cele mai populare expresii și prescurtări de pe TikTok, explicate: Ce înseamnă 'POV', 'W' sau 'TFW'
47

1.454
România, sub lupa Europei după filmul Recorder: țara, în plină criză, cu un sistem judiciar paralizat de influențe politice (DW)
1.454

57
A murit Arthur Cohn, producător elvețian multiplu laureat Oscar, la 98 de ani
57

5.156
Piperea mută disputa cu Recorder la Bruxelles: Kovesi așteaptă prescripția în dosarul vaccinurilor?
5.156

132
Veste bună pentru Regele Charles al III-lea: Tratamentul său pentru cancer poate fi redus începând cu anul viitor
132

69
VIDEO ÎPS Teodosie a împlinit 70 de ani de viață
69

33
HBO Max dezvăluie selecția producțiilor originale pentru 2026
33

1.677
Iranul a arestat în mod violent o laureată a Premiului Nobel pentru Pace: A fost ridicată în toiul unei ceremonii de doliu
1.677





















Comentează