Vocea din capul nostru e acolo dintotdeauna. Ne comentează pașii, ne corectează din mers, ne repetă planurile. E atât de familiară, încât creierul nici nu mai reacționează la ea. O știe, o anticipează, o tratează ca pe un zgomot de fond controlat. Ca un regizor care a citit deja scenariul.
Creierul își confundă propriile gânduri cu sunete reale
Doar că, pentru unii oameni, acest mecanism fin se dereglează. Gândurile nu mai sunt recunoscute ca fiind proprii. Sunt percepute ca voci venite din afară. Un studiu publicat recent în revista Schizophrenia Bulletin, coordonat de psihologi de la UNSW Sydney, vine cu cea mai solidă dovadă de până acum că halucinațiile auditive din schizofrenie pot porni dintr-o simplă, dar gravă eroare de „etichetare” neuronală. Pe scurt, creierul își confundă propriile idei cu sunete externe, potrivit Science Daily.
Miza descoperirii e mare. În prezent, schizofrenia nu are biomarkeri clari, nu există analize de sânge sau investigații imagistice care să pună un diagnostic fără echivoc. Totul se bazează pe simptome și observație clinică. Or, această cercetare deschide o ușă spre ceva ce până acum părea imposibil, identificarea unei semnături biologice a bolii.
Un semnal electric care ar putea anunța psihoza înainte să apară vocile
Profesorul Thomas Whitford, unul dintre autorii studiului, studiază de ani buni ceea ce specialiștii numesc „vorbire interioară”, acea narațiune mută care ne însoțește când ne gândim, planificăm sau ne evaluăm acțiunile. În mod normal, chiar și atunci când vorbim doar în gând, creierul știe ce urmează să „audă”. Sistemele auditive își reduc activitatea, pentru că nu e nimic surprinzător acolo. Este un mecanism predictiv, o economie de energie neuronală.
La persoanele care aud voci, acest mecanism pare să se rupă. Predicția nu mai funcționează, iar creierul reacționează ca și cum ar fi vorba despre un sunet real, venit din exterior.
Ideea nu e nouă în psihiatre. Se discută de decenii. Problema a fost mereu aceeași, cum testezi ceva atât de intim precum gândurile. Răspunsul a venit prin EEG, electroencefalograma, care poate surprinde urme fine ale procesării cerebrale, chiar dacă nimeni nu poate „auzi” efectiv ce se petrece în minte.
Cercetătorii au lucrat cu trei grupuri distincte: persoane cu schizofrenie care avuseseră halucinații auditive recent, persoane cu aceeași afecțiune, dar fără halucinații în ultima perioadă, și un grup de control, format din participanți sănătoși. Toți au purtat căști EEG și au ascultat o serie de sunete. La anumite momente, li s-a cerut să își imagineze că rostesc în gând anumite cuvinte, în timp ce un sunet era redat simultan.
Diferențele au fost clare. La participanții sănătoși, activitatea cerebrală scădea atunci când sunetul auzit se potrivea cu silaba imaginată. Semn că predicția funcționa, iar creierul își „domolea” reacția. La cei care avuseseră halucinații recente, fenomenul s-a inversat. Reacția cerebrală creștea exact când potrivirea era perfectă, ca și cum vocea din cap ar fi fost percepută ca străină.
Pentru echipa de cercetare, acesta este cel mai puternic indiciu de până acum că, în schizofrenie, vorbirea interioară poate fi trăită ca un sunet extern. Următorul pas e crucial și deloc teoretic. Oamenii de știință vor să afle dacă acest tipar EEG poate prezice cine este pe punctul de a dezvolta o psihoză.
Dacă ipoteza se confirmă, am putea vorbi despre un test capabil să detecteze boala din timp. Un mic glitch în creier, prins la timp, înainte ca vocile să devină realitatea de zi cu zi.
Comentează