Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns, în judeţul Constanţa, la 269, dintre care 16 au decedat, au transmis, duminică, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, 256 de pacienţi, domiciliaţi în judeţele Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa, s-au vindecat.
În acest moment, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase mai sunt internate 46 de persoane, dintre care 24 provin din judeţul Constanţa şi 22 din judeţele Tulcea şi Ialomiţa, pacienţii proveniţi din alte judeţe, internaţi în Constanţa, fiind raportaţi drept cazuri în situaţiile DSP ale judeţelor de origine.
În centrele de carantină din judeţul Constanţa se află 114 persoane, care ocupă 5% din totalul celor 2.311 locuri disponibile, alte 1.934 de persoane fiind în izolare la domiciliu.
În cursul zilei de sâmbătă, peste 700 de reprezentanţi ai forţelor de ordine au desfăşurat misiuni specifice în judeţul Constanţa având ca obiectiv creşterea siguranţei cetăţenilor în noul context reprezentat de starea de alertă, mai arată sursa citată.
Numărul persoanelor care au decedat din cauza COVID-19 în județul Constanța a ajuns la 16
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.485
Alertă alimentară în România. Zeci de kilograme de carne de pui retrase din magazine din cauza suspiciunii de contaminare cu Salmonella
2.485

41
Cauza probabilă a incendiului de la o fabrică de polistiren a fost stabilită: ce spune ISU Arad
41

1.970
Ministrul Florin Manole pune în fața premierului Bolojan "armata" de pensionari și copii: Nu vom renunța! România are bani! / PSD merge înainte cu pachetul de solidaritate pentru persoanele vulnerabile
1.970

27
Universitatea Ovidius organizează o campanie de promovare a ofertei educaţionale adresată elevilor din şapte judeţe
27

2.201
Boicot la simularea examenului de Evaluare Națională: profesorii din mai multe școli refuză să participe și protestează față de măsurile Guvernului
2.201

28
VIDEO FOTO Poluare pe Nistru: România trimte materiale de intervenție și specialiști
28

1.129
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
1.129

34
Fermierii, așteptați la APIA să completeze cererile de plată pentru anul 2026
34

36
Accident în Suceava între un microbuz şi un autoturism. Trei persoane sunt implicate
36

3.359
Salarii care trec de 10.000 de lei. În ce domenii sunt cele mai bănoase meserii din România
3.359

9.070
România încă mai are de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Ministerul Finanțelor a dat cifrele
9.070

67
Simularea Evaluării Naţionale începe luni, cu proba de Limba şi Literatura Română. Cele mai recente date ale Ministerului Educaţiei arată că examenul se desfăşoară în peste 97% dintre şcoli
67

5.987
Schimbare radicală de destin până la finalul lunii martie: află dacă ești pe lista norocoasă a astrelor
5.987
















Comentează