Economia din Hong Kong s-a contractat în 2019, pentru prima dată de la criza financiară globală, arată datele guvernamentale, pe fondul manifestaţiilor menite să denunţe regresul libertăţilor şi ingerinţa tot mai mare a Beijingului în problemele regiunii semiautonome, dar şi al efectelor războiului comercial dintre SUA şi China, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Analiştii avertizează că tendinţa va continua, deoarece nu se întrevede un final al protestelor, iar efectele epidemiei cu coronavirus din China afectează şi regiunea semiautonomă, unde s-au confirmat deja 15 cazuri de îmbolnăviri cu noul virus gripal.
"Epidemia va menţine probabil oraşul în recesiune mai mult timp", a apreciat Martin Rasmussen, economist la Capital Economics.
Din cauza epidemiei, autorităţile din Hong Kong au luat măsuri pentru a reduce fluxul de vizitatori din China, ceea ce a dus la declinul sectorului turismului şi al celui de retail.
În trimestrul patru din 2019, economia s-a contractat cu 0,4% comparativ cu precedentele trei luni, când declinul a fost de 3%, arată datele publicate luni de autorităţile din Hong Kong. În ritm anual, PIB-ul a înregistrat o scădere de 2,9% în trimestrul patru din 2019, faţă de un recul de 2,8% în precedentele trei luni.
Pe ansamblul anului trecut, economia s-a contractat cu 1,2%, primul declin anual din 2009.
"Epidemia ţine prima pagină a ziarelor, dar protestele nu se încheie. Cel mai mult suferă sectorul turismului, retailul şi transportul în comun", a apreciat Iris Pang, economist la ING, care se aşteaptă la o scădere a economiei de 4,5% anul acesta şi de revenirea pe creştere în 2021.
Conform celor mai recente date, în noiembrie, vânzările de retail au scăzut în ritm anual cu 23,6%, a zecea lună de declin consecutiv. De asemenea, numărul celor care au vizitat hub-ul financiar din Asia a scăzut cu 55,9% în noiembrie, cel mai semnificativ declin din mai 2003, când oraşul era afectat de SARS.
Protestele din Hong Kong au izbucnit pe 9 iunie 2019, după ce liderul Executivului local, Carrie Lam, a încercat să promoveze o lege care ar fi permis extrădarea pe scară largă în China continentală. În pofida retragerii proiectului legislativ la scurt timp, protestele din Hong Kong s-au transformat într-o mişcare pro-democraţie mai amplă, iar ciocnirile dintre manifestanţi şi poliţie au devenit tot mai violente.
Hong Kong este unul dintre cele mai importante hub-uri financiare ale lumii, activele băncilor, fondurilor de investiţii şi cele de administrare a averii depăşind 6.000 de miliarde de dolari.
Noul coronavirus lovește puternic economia din Hong Kong - Prima scădere de la criza financiară globală
Explorează subiectul
Articole Similare

854
Cele mai sigure joburi din România: Domeniile în care inteligența artificială nu poate înlocui oamenii
854

348
Lockheed Martin a testat pe F-35 un sistem de identificare în luptă bazat pe inteligență artificială
348

1.981
VIDEO Ilie Bolojan bate cu pumnul în masă pe bugetul pe 2026: Ajutoare pentru pensionari, numai dacă există surse de finanțare
1.981

1.035
VIDEO Ilie Bolojan a dezvăluit misiunea pe care o are la Bruxelles în următoarele zile
1.035

1.796
UPDATE VIDEO Prima reacție a Guvernului după ce CES și CL a acuzat OUG-ul lui Bolojan că a încălcat Constituția
1.796

2.192
Aviz devastator: CES acuză OUG-ul lui Bolojan de încălcarea Constituției. Guvernul a adoptat-o oricum
2.192

1.156
VIDEO Alexandru Nazare, despre pachetul de relansare economică: România va fi mult mai bine echipată. Am fost în situații de dezechilibru bugetar
1.156

1.157
Ministerul Energiei, prima reacție după ce Lukoil a dat în judecată ANRM și Romgaz
1.157

3.774
VIDEO Sindicaliștii au mers la Guvern peste premier: „Ce face Bolojan ori e inconștiență, ori e trădare!” / „Este o ticăloşie ce faceţi, domnule Bolojan!” / Scandal cu Jandarmeria
3.774

44
Chiriţoiu: Crearea unei piețe energetice europene mai bine integrate, una dintre prioritățile mele
44

236
ANCOM avertizează: posibile amenzi pentru cei care vor să-și schimbe furnizorul de telefonie prin portarea numărului
236

7.286
Femeile de afaceri din România îi cer lui Ilie Bolojan introducerea unui green card pentru muncitorii străni: Vor să aducă acasă diaspora
7.286

4.561
Breaking | Consiliul Economic și Social dă aviz nefavorabil proiectului privind reforma administrației
4.561

















Comentează