Compania Facebook a anunţat joi că a închis pagina partidului AdvanceNZ, cu două zile înainte de alegerile generale, acuzând această formaţiune că promovează teorii ale conspiraţiei şi dezinformări cu privire la pandemie, informează AFP potrivit Agerpres.
"Nu vom autoriza pe nimeni să distribuie pe platforma noastră dezinformări cu privire la COVID-19, (dezinformări) ce ar fi de natură să aducă în mod iminent un prejudiciu fizic. Noi am închis pagina de Facebook 'Advance New Zealand/New Zealand Public Party' pentru încălcări repetate ale acestei politici", a explicat un purtător de cuvânt al reţelei de socializare.
Fondatorul partidului, Billy Te Kahika, a cărui audienţă a explodat datorită reţelei sociale în numai câteva luni, a criticat această decizie a Facebook şi a acuzat compania de ingerinţă în procesul electoral. "Facebook a comis, oficial deja, o ingerinţă în alegerile neozeelandeze din 2020", a spus el într-o înregistrare video postată pe contul său de Facebook personal.
Fost chitarist de blues, Billy TK, după cum este el cunoscut, candidează pentru un loc de deputat în alegerile legislative de sâmbătă. El a fost una dintre surprizele campaniei, impunându-se rapid drept lider al mişcării conspiraţioniste neozeelandeze.
Postările lui de pe reţelele sociale, ca şi discursurile de campanie, sunt pline de teorii ale conspiraţiei, care s-au propagat în lume la fel de repede ca noul tip de coronavirus. Promotorii acestor teorii au obsesia unui "deep state", un "stat din umbră" sau "stat profund", şi afirmă că actuala criză sanitară a fost fabricată de guverne pentru a ţine sub control populaţia.
Joi, Billy TK a acuzat-o pe Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, că s-ar afla în spatele deciziei Facebook de a închide contul partidului său. "Nu suntem nici în Coreea de Nord, nici în China, însă aceasta este impresia pe care o lasă atitudinea guvernului", a spus el.
Billy TK a declarat pentru AFP că poate aduna 15% din electorat pe 17 octombrie. Cu toate acestea, sondajele de opinie îl plasează mult mai jos în preferinţele electoratului.
Noua Zeelandă: Facebook a închis pagina unui partid cu două zile înainte de alegeri
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează