Autorităţile turce au arestat vineri mai multe zeci de militari suspectaţi că ar avea legătură cu predicatorul Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016, informează AFP preluată de Agerpres.
Potrivit agenţiei de presă Anadolu, parchetul din Ankara a emis mandate de arestare împotriva a 87 de foşti subofiţeri de la comandamentul forţelor aeriene, între care 41 au fost reţinuţi în cursul dimineţii de vineri.
În plus, procurorul general al Istanbulului a emis mandate de arestare împotriva a 41 de jandarmi, ofiţeri şi subofiţeri în cea mai mare parte, a indicat Anadolu.
Aceşti militari sunt suspectaţi că ar avea legătură cu mişcarea predicatorului Gulen, fost aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, pe care Ankara îl acuză că s-ar afla în spatele puciului eşuat din 15 iulie 2016.
Gulen, care locuieşte de 20 de ani în SUA, neagă orice implicare în această tentativă de lovitură de stat.
De la puciul eşuat, autorităţile turce au lansat epurări de o amploare fără precedent. Peste 55.000 de persoane au fost arestate, iar 140.000 concediate sau suspendate.
Iar arestările nu par să se diminueze, anunţuri privind noi reţineri parvenind săptămână de săptămână sau chiar mai des, scrie sursa citată. Marţi, autorităţile turce au emis mandate de arestare împotriva a aproape 300 de persoane suspectate de a fi simpatizante ale lui Gulen.
Dincolo de persoanele care au legătură cu mişcarea predicatorului autoexilat în SUA sau suspectate doar de aceasta, represaliile i-au vizat şi pe opozanţii prokurzi şi mass-media critice, provocând îngrijorarea ţărilor europene şi a organizaţiilor care militează pentru drepturile omului.
Nou val de arestări în rândul militarilor turci suspectaţi că ar avea legătură cu predicatorul Fethullah Gulen
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

248
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
248

2.006
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
2.006

1.816
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.816

55
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
55

2.664
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.664

2.258
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.258

66
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
66

961
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
961

53
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
53

1.787
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.787

57
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
57

1.967
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.967

3.362
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.362
















Comentează