VIDEO Nicușor Dan, de la tribuna Parlamentului: Poziția geografică este o oportunitate, România poate să devină un punct de conectivitate între Europa și Asia

Autor: Alice Draghici

Publicat: 26-11-2025 14:38

Actualizat: 27-11-2025 06:36

Article thumbnail

Sursă foto: Administrația Prezidențiala

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la prezentarea Strategiei Naţionale pentru Apărare a Ţării în Parlament că avem un patreneriat strategic cu SUA, suntem parte a NATO și a UE cu toate mecanismele care permit dezvoltarea, menționând programul SAFE.

„Vreau să felicit guvernul și instituțiile implicate pentru efortul pe care l-au desfășurat în aceste două luni și pentru aplicația pe care au depus-o în programul SAFE. Dacă vorbim de NATO, vreau să menționez acest program destinat flancului estic”, a declarat șeful statului de la tribuna Parlamentului.

Oportunități pentru industria națională de apărare

Nicușor Dan susține că există oportunități importante pentru industria națională de apărare, date de faptul că vom avea în continuare, în anii următori, o creștere globală a producției militare. România are avantaje competitive: tradiție, locații și oameni calificați.

Poziția geografică și infrastructura – atuuri strategice

„Poziția geografică este o oportunitate, România poate să devină un punct de conectivitate între Europa și Asia. Portul Constanța este o oportunitate. E foarte bine că în 2-3 ani vom avea ieșiri pe autostradă și feroviar către vestul Europei. Dunărea este, de asemenea, o oportunitate, inclusiv din perspectiva procesului viitor de reconstrucție a Ucrainei”, a subliniat șeful statului.

Strategia UE privind Marea Neagră

„Și dacă vorbim de Marea Neagră, cred că trebuie să subliniem strategia Uniunii Europene cu privire la Marea Neagră, care a fost adoptată acum un an, la inițiativa României. În zona de tehnologie, chiar dacă nu suntem în momentul acesta foarte bine organizați, România are un potențial foarte mare, pentru că avem un sector privat competitiv și pentru că avem o calitate ridicată a forței de muncă.

Diaspora – un potențial uriaș pentru România

„Și aș încheia capitolul oportunități cu românii din diaspora. Sunt milioane de oameni care s-au dovedit a fi competitivi într-o piață mult mai competitivă decât piața noastră, iar orice fel de colaborare cu acești oameni – prin dezvoltarea de afaceri, prin atragerea lor înapoi acasă – poate să fie un uriaș plus pentru România”, a conchis Nicușor Dan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri