Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega a renunţat duminică la controversata sa reformă a pensiilor, punctul de plecare al unui val de manifestaţii în care cel puţin 24 de oameni şi-au pierdut viaţa în cinci zile, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.
Ortega a anunţat că Institutul Nicaraguan de Securitate Socială (INSS) nu va mai implementa această reformă, care urma să crească valoarea contribuţiilor sociale ale salariaţilor şi angajatorilor în scopul de a încerca să echilibreze sistemul de pensii.
"Trebuie să restabilim ordinea, nu putem permite ca aici să se impună haosul, crima, jafurile", a declarat preşedintele Ortega, după ce duminică, pentru a cincea zi consecutiv, în această ţară din America Centrală au continuat confruntările.
Centrul nicaraguan pentru drepturile omului (CENIDH) a indicat un număr de 24 de morţi, pentru AFP, care a obţinut confirmarea din partea familiilor victimelor.
Printre victime se numără studenţi, poliţişti şi tineri simpatizanţi ai Frontului Sandinist aflat la putere, acuzaţi că au atacat manifestanţi.
Solicitaţi de AFP să confirme această cifră, nici guvernul şi nici poliţia nu au răspuns. Ultimul bilanţ oficial, de vineri, menţiona zece morţi.
Tulburările actuale, cele mai grave de la preluarea puterii, în urmă cu 11 ani, de către preşedintele Daniel Ortega, au început miercuri într-un mare număr de oraşe din Nicaragua pentru a protesta faţă de reforma pensiilor, care ar fi însemnat o reducere de 5% a valorii acestora cu scopul de a reduce deficitul Securităţii Sociale (76 de milioane de dolari), la recomandarea FMI.
SUA au condamnat duminică "violenţa şi forţa excesivă utilizate de poliţie şi alte persoane contra civililor care-şi exercită dreptul lor constituţional la libertatea de exprimare şi de întrunire".
"Violenţa este inacceptabilă (...) manifestaţiile trebuie să se desfăşoare paşnic iar forţele de ordine trebuie să intervină cu cea mai mare reţinere", a apreciat la rândul său Uniunea Europeană.
Şi Papa Francisc, primul papă latino-american din istorie, şi-a exprimat preocuparea faţă de tulburările sociale din Nicaragua şi a făcut apel în predica sa de duminică la încetarea "tuturor formelor de violenţă şi evitarea vărsării inutile de sânge".
Nicaragua: Preşedintele Ortega anunţă anularea reformei pensiilor, care a declanşat protestele sângeroase
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

0
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
0

12
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
12

24
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
24

357
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
357

32
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
32

616
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
616

13
Alegeri legislative în Nepal: Majoritate absolută pentru partidul rapperului devenit primar al capitalei Kathmandu
13

3.297
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
3.297

4.376
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
4.376

3.057
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
3.057

2.767
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
2.767

2.142
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
2.142

73
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
73

















Comentează