Muzica gnaoua (gnawa), al cărei stil ritualic şi iniţiatic a fost perpetuat de descendenţii foştilor sclavi proveniţi din Africa, a fost înscrisă joi la Bogota în patrimoniul cultural imaterial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), informează AFP potrivit Agerpres
Oraşul-port Essaouira, din sudul Marocului, este sanctuarul acestei muzici, pentru care regatul a depus solicitarea de înscriere pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO.
Festivalul din Essaouira, uneori descris drept ''Woodstock-ul marocan'' sărbătoreşte într-o atmosferă relaxată o muzică tradiţională ce a sedus nume importante.
Descendenţa sa africană favorizează combinaţia cu sonorităţi blues şi jazz, dar şi flamenco, reggae ori salsa.
Până la prima ediţie a festivalului din Essaouira, confreria gnaoua, care asociază ritualurile africane şi cultul sfinţilor în islam, era puţin cunoscută, chiar percepută negativ în Maroc, notează AFP.
Reuniunea Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial al UNESCO are loc anul acesta la Bogota, în Columbia, şi se desfăşoară până pe 14 decembrie. Este pentru prima dată când această reuniune anuală are loc în America de Sud.
Muzica gnaoua, inclusă pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

203
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
203

8
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara, evocată la Academia Română
8

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

43
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
43

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

13
Numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare, mai mare cu 180 decât anul trecut
13

19
Elevii de clasa a VIII-a din Miercurea-Ciuc care studiază în maghiară primesc teste la limba română
19

8
Muzeele din Lyon, vizate de un atac cibernetic. Sistemul de bilete online este blocat de o săptămână
8

17
Premiile Oscar 2026 - FBI-ul este în alertă maximă şi consolidează securitatea pentru ceremonie, din cauza unei ameninţări iraniene
17

16
Muzeele din Lyon au fost vizate de un atac cibernetic - Accesul la biletele online este blocat o săptămână
16

10
Festivalul One World Romania revine cu ediția a 19-a, „La limită”, între 24 şi 29 aprilie
10

57
Gheorghe Gheorghiu: Iulian 'Mugurel' Vrabete a fost un 'om minunat'
57

61
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
61

















Comentează