Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis marți, propunerile pentru șefiile marilor parchete către Președintele Nicușor Dan. Șeful statului trebuie să semneze propunerile, după finalizarea procedurii legale.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a înaintat, marți, către Palatul Cotroceni, propunerile pentru conducerile marilor parchete, după ce toate procedurile legale au fost îndeplinite, potrivit legii 303/2022, privind statutul magistraților. Procedura legală a fost declanșată pe 8 ianuarie 2026.
Iată propunerile trimite către Cotroceni
Ministerul Public (Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție):
Cristina Chiriac, audiată la MJ
Cristina Chiriac, actuala șefă a DNA Iași, respinsă de pentru Procurori a CSM și reaudiată de MJ, pentru ocuparea funcției de procuror șef al PÎCCJ
Marius Voineag, fostul șef al DNA, fără aviz al Secției pentru Procurori a CSM, pentru funcția de adjunct al PÎCCJ
Direcția Națională Anticorupție:
Viorel Cerbu, audiere CSM
Viorel Cerbu, actualul adjunct al DNA, cu aviz pozitiv unanim al Secției pentru Procurori a CSM, pentru funcția de Procuror șef DNA
Marinela Mincă, actuala șefă a Secției Judiciare a DNA, respinsă de Secția pentru Procurori a CSM dar reaudiată, pentru funcția de adjunct DNA
Marius Ionel Ștefan, actualul șef al DNA Pitești, cu aviz pozitiv al Secției pentru Procurori a CSM, pentru funcția de adjunct DNA
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism:
Codrin Miron, audiat la CSM
Codrin Miron, actualul șef al DIICOT Timișoara, cu aviz pozitiv unanim al Secției pentru Procurori a CSM, pentru funcția de Procuror șef DIICOT
Alex Florența, fostul procuror general al României, fără aviz al Secției pentru Procurori a CSM, pentru funcția de adjunct al DIICOT
Gill Julien Grigore Iacobici, cu aviz negativ al Secției pentru Procurori a CSM dar reaudiat, propus pentru funcția de adjunct al DIICOT
„Pentru procurori, aștept să primesc de la Ministrul Justiției. În momentul acesta, nu am primit oficial propunerile pentru niciuna dintre cele 8 funcții care au fost scoase la concurs. În momentul în care voi primi, voi analiza”, a spus astăzi, la Timișoara, Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan a spus la începutul lunii martie, la Varșovia, că este „în complet dezacord” cu ceea ce speculează în social media despre numirea procurorilor de rang înalt.
„Am făcut deja o analiză foarte amplă, pregătindu-mă pentru acest moment. M-am văzut cu zeci de procurori, pe o perioadă de zeci de ore, în care am încercat să înțeleg ce părere au unii despre alții, cine sunt vârfurile manageriale în această profesie, pentru că în momentul în care procedura desfășurată de Ministerul Justiției ajunge la mine, să iau o decizie informată. Și față de această analiză amplă pe care am făcut-o…Ca să o spun și mai direct, această analiză amplă pe care am făcut-o diferă foarte mult de ce se speculează în social media. Adică sunt complet în dezacord cu ce se spune pe rețele despre oamenii care au participat la concurs, fie au fost selectați. Dar nu vreau să mă antepronunț în momentul ăsta”, a spus președintele Nicușor Dan.
Potrivit legii, președintele României poate aproba sau refuza, motivat, numirile în funcțiile de conducere, dar trebuie să aducă la cunoștința publicului și motivul refuzului.
Decretul Președintelui României cu numirile în funcție sau refuzul motivat al acestuia se poate da în maximum 60 de zile de la data trimiterii propunerii de către ministrul Justiției.
Șefii marilor parchete au mandate legale de doar 3 ani, care pot fi reînnoite doar o singură dată.




























Comentează