Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, miercuri, la Constanţa, cu ocazia deschiderii noului sezon estival, că există premisele înregistrării unor vânzări record în ce priveşte spaţiile de cazare de pe litoral.
"Şi anul acesta a fost o deschidere reuşită de sezon. Am fost în Vamă, ca de obicei, şi pot spune că a fost un număr record de turişti şi, aşa cum se ştie, şi anul acesta vom da vouchere de vacanţă. Aşa cum am aflat de la reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), până acum peste 70% din locurile de cazare sunt vândute pentru vara aceasta, ceea ce face să fie un record", a declarat Bogdan Trif la o conferinţă de presă organizată împreună cu reprezentanţii patronatelor din turism, conform agerpres.ro.
În context, prim-vicepreşedintele FPTR, Nicolae Bucovală, a anunţat că anul acesta numărul turiştilor care au ales să-şi petreacă vacanţa de Paşte pe litoral s-a dublat faţă de anul anterior.
"Au fost 40.000 de turişti de Paşte pe litoral, iar anul trecut am înregistrat 20.000. Astăzi avem iar turişti. Problemele litoralului şi ale Deltei s-au rezolvat în mare parte, dacă ne referim pe zona de fiscalitate stăm bine şi suntem foarte mulţumiţi. O să mai discutăm cu domnul ministru zilele acestea. Lipsa forţei de muncă pe litoral şi costul muncii pe persoană. Avem câteva soluţii, vom face propuneri şi sper că sezonul estival 2020 să ne prindă cu toate problemele rezolvate", a subliniat Bucovală.
Bogdan Trif a anunţat că pe parcursul sezonului estival vor activa pe litoral două echipe de control de la Ministerul Turismului pentru activităţi de prevenţie şi remedierea deficienţelor.
Ministrul Bogdan Trif: Peste 70% din locurile de cazare sunt vândute pentru vara aceasta
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.169
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.169

604
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
604

2.378
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.378

955
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
955

4.571
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
4.571

2.730
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.730

1.643
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.643

84
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
84

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

29
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
29

1.680
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.680

1.663
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.663

1.855
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.855
















Comentează