Ministrul Apărării explică ce poziție va adopta România în cazul unei intervenții militare a SUA în Groenlanda

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 13-01-2026 01:00

Article thumbnail

Sursă foto: facebook/miruta.ro

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, luni, 12 ianuarie, că dacă statele europene vor decide să trimită trupe în Groenlanda „decizia CSAT și a României este clară: nu trimiți cizma soldatului român în Ucraina”.

„Noi nu suntem putere nucleară, noi suntem unii dintre cei care am văzut cum e ca Rusia să se manifeste pe teritoriul României. Suntem țara care am susținut NATO și ne-am bucurat că am intrat în NATO și tot timpul NATO a fost o umbrelă în caz de orice altceva. Nu cred că se va ajunge până acolo. Nu profită nimeni dacă NATO se rupe.

Separate, țările sunt mai puțin puternice și nu e vorba de România sau de Franța sau de Marea Britanie, e vorba de interesul fiecăreia individual care se bucură să fie parte din NATO. Sigur că discuția a început de când cu declarațiile privind Groenlanda”, a declarat ministrul la Antena 3 CNN.

Despre trimiterea de trupe românești în Groenlanda alături de alte state europene

Radu Miruță a spus că trimiterea de trupe românești în Groenlanda ar fi posibilă doar în două scenarii: dacă s-ar invoca articolul 5 al NATO, în cazul unui atac asupra unui stat membru, sau în cadrul unei inițiative voluntare, fără activarea articolului 5.

„În astfel de situații decizia este una pe care o ia CSAT, după care supunem la vot în Parlamentul României dacă să trimitem sau nu trupe. Pentru o situție în același registru cu trimiterea trupelor în Ucraina, decizia CSAT și a României este clară: nu trimiți cizma soldatului român în Ucraina”.

Ministrul a precizat că posibilitatea trimiterii trupelor europene în Groenlanda se discută la nivelul celor două puteri nucleare europene: Franța și Marea Britanie: „România nu e în situația asta. Noi nu avem această capacitate”.

Pe de altă parte, Radu Miruță spune că SUA vor mai degrabă o soluție nonmilitară pe această temă: „Eu cred mai degrabă că e un joc psihologic pentru a ajuta o negociere fără forță, fără luptă”.

Un grup de țări europene, în frunte cu Marea Britanie și Germania, discută planuri pentru o prezență militară NATO în Groenlanda, o măsură menită să consolideze securitatea pe insul și să-i arate, președintelui american Donald Trump că Europa ia în serios securitatea arctică, pe fondul amenințărilor SUA de a prelua controlul asupra teritoriului danez.

Germania vrea să propună o misiune NATO comună pentru protejarea Arcticii, în contextul tensiunilor generate de retorica administrației Trump privind Groenlanda și de preocupările legate de Rusia și China.

Liderii europeni încearcă astfel să arate că Europa și NATO pot asigura securitatea regiunii, fără o intervenție unilaterală a SUA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri