Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, miercuri, pe ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, discuţia dintre cei doi având loc inclusiv în contextul celebrării, la 9 mai, a 110 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări.
Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a discutat cu ambasadorul Arthur Mattli oportunităţile existente pentru aprofundarea şi diversificarea dialogului politic şi a salutat nivelul comerţului bilateral, care s-a apropiat, în 2020, de 1,6 miliarde dolari, în creştere cu aproximativ 30% faţă de anul anterior, precum şi interesul în creştere al companiilor elveţiene de a investi în România, arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES.
De asemenea, a încurajat consolidarea cooperării sectoriale, inclusiv în domenii precum securitatea cibernetică şi altele.
În acelaşi timp, ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit pentru sprijinul Confederaţiei Elveţiene pentru obiectivul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Au fost trecute în revistă ultimele evoluţii în cadrul relaţiei dintre UE şi Confederaţia Elveţiană.
Şeful diplomaţiei române a salutat impactul pozitiv al contribuţiei elveţiene la Fondul de coeziune al UE, inclusiv pentru România, iar partea elveţiană a exprimat satisfacţie cu privire la rezultatele şi gradul ridicat de absorbţie al finanţării elveţiene în ţara noastră, mai precizează sursa citată.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a discutat cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.035
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.035

44
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
44

1.682
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.682

1.498
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.498

2.567
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.567

4.558
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.558

2.128
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.128

3.826
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.826

2.024
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.024

2.423
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.423

1.920
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.920

1.864
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.864

4.604
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
4.604
















Comentează