Minorele cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, victime ale violului, pot face întrerupere de sarcină în Mexic fără autorizaţie parentală sau judiciară, a declarat marţi Curtea Supremă, declarând constituţională o normă care acordă acest drept, relatează AFP miercuri, conform AGERPRES.
"În caz de viol, niciun copil nu poate fi obligat să fie mamă, nici de către stat, nici de către părinţii sau tutorii săi", a declarat preşedintele Curţii Supreme, Arturo Zaldivar, în cadrul unei şedinţe plenare a instituţiei.
Curtea a respins astfel recursurile decise de statele Baja California şi Aguascalientes (nord) împotriva unei reglementări decise de guvernul mexican în 2009.
Această normă, încă în vigoare, obligă spitalele publice să facă întrerupere de sarcină femeilor victime ale violului care solicită avortul după ce pur şi simplu au jurat să spună adevărul. Minorele de 12 ani, pe de altă parte, trebuie să aibă autorizaţie parentală.
Curtea Supremă a emis deja mai multe hotărâri în favoarea dreptului la avort. Opt dintre cele 32 de state mexicane au dezincriminat avortul, însă în septembrie 2021, Curtea Supremă a declarat neconstituţionale mai multe legi ale statelor mexicane care interzic avortul, făcându-l de facto legal în toată ţara.
Mexic, decizie controversată: 'În caz de viol, niciun copil nu poate fi obligat să fie mamă, nici de către stat, nici de către părinţii săi'
Explorează subiectul
Articole Similare

363
Un pilot a reușit una dintre cele mai spectaculoase și periculoase aterizări din istorie: Ingeniozitatea lui a salvat 50 de oameni
363

1.166
VIDEO Doi români au suferit trauma vieții în Rusia: „Arestați, dezbrăcați, percheziționați și expulzați”. Interdicție pentru următorii 50 de ani
1.166

26
Atac rusesc asupra regiunii Harkov: Trei copii și un adult au murit, potrivit autorităților locale
26

1.283
Alertă la cel mai înalt nivel în Columbia - Președintele Gustavo Petro spune că a fost la un pas să fie asasinat: Am fugit să nu mă omoare
1.283

48
SUA intenționează să finanțeze inițiative pentru libertatea de exprimare în Europa, anunță un oficial al administrației Trump
48

77
Taxa pentru ieșirea din CSI - Cât trebuie să plătească Republica Moldova
77

53
Marea Britanie va dubla numărul trupelor din Norvegia pentru a decuraja Rusia
53

71
Austria, Cehia și Slovacia cer Uniunii Europene să reducă prețurile la energie, pentru protejarea competitivității industriei europene
71

2.433
O ploaie chimică invizibilă lovește Pământul: chimicalele au fost detectate deja în sângele și urina umană
2.433

29
Ministrul francez de Externe anunță că sesizează justiţia împotriva diplomatului Fabrice Aidan, implicat în dosarul Epstein
29

971
Rusia ar putea invada Norvegia: Avertismentul unui general norvegian
971

35
Ministrul de Interne al Portugaliei, Maria Lucia Amaral, a demisionat
35

2.277
VIDEO Carnagiu la o școală din Candada: Cel puțin 10 persoane au murit și sunt zeci de răniți
2.277

















Comentează