Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat marţi la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO care se desfăşoară la Bruxelles, ocazie cu care a susţinut importanţa consolidării şi aprofundării relaţiei NATO - UE.
Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul discuţiilor reuniunii, ce constituie un reper important în pregătirea Summit-ului NATO din iulie 2018, au fost evaluate progresele înregistrate în implementarea deciziilor Summit-ului Alianţei de la Varşovia şi priorităţile de acţiune pentru perioada următoare, în special în ceea ce priveşte cooperarea NATO - UE, politica uşilor deschise şi rolul NATO în ceea ce priveşte eforturile internaţionale de proiectare a stabilităţii şi combatere a terorismului.
Reuniunea a debutat cu o sesiune dedicată parteneriatului NATO - UE, la care au participat, alături de omologii lor aliaţi, şi miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, precum şi Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini.
Cu acest prilej, miniştrii au salutat intensificarea, în ultimul an, a cooperării dintre cele două organizaţii ca urmare a Declaraţiei comune NATO - UE, adoptată la Varşovia în iulie 2016, precum şi a propunerilor concrete dezvoltate ulterior în domenii precum apărarea cibernetică, combaterea ameninţărilor hibride, consolidarea capacităţii instituţionale a partenerilor din Est, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii şi au decis continuarea şi adâncirea cooperării dintre cele două organizaţii, prin adoptarea unui nou set de măsuri concrete în domenii precum combaterea terorismului şi mobilitatea forţelor militare.
"Ministrul român al Afacerilor Externe a susţinut importanţa consolidării şi aprofundării relaţiei NATO - UE, prin asigurarea sinergiei şi complementarităţii între cele două organizaţii, acest demers fiind o necesitate în actualul context de securitate. A subliniat importanţa valorificării la maxim a potenţialului de cooperare dintre NATO şi UE, accentuând domenii precum mobilitatea forţelor, combaterea terorismului şi sprijinul statelor partenere din vecinătatea apropiată", se arată în comunicat.
La dineul de lucru, miniştrii aliaţi au discutat despre evoluţiile de securitate cu impact şi relevanţă pentru Alianţă, inclusiv relaţia cu Rusia şi acţiunile provocatoare ale Coreei de Nord.
"Ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat necesitatea ca Alianţa să continue să abordeze, într-o manieră fermă şi unită, starea de instabilitate şi insecuritate generată de acţiunile Rusiei în Ucraina şi vecinătatea estică, în cadrul trasat de şefii de stat şi de guvern la Varşovia, bazat pe măsuri de apărare şi dialog pe bază de reciprocitate. De asemenea, şeful diplomaţiei române s-a asociat preocupărilor exprimate de miniştrii aliaţi cu privire la acţiunile destabilizatoare ale regimului de la Phenian, care constituie o ameninţare la adresa securităţii euro-atlantice şi globale, subliniind importanţa monitorizării constante a acestor acţiuni şi a implicaţiilor lor pentru Alianţă", se precizează în comunicat.
În contextul reuniunii ministeriale, ministrul român de Externe a participat, marţi, şi la o întâlnire trilaterală cu omologii din Turcia şi Polonia. Discuţiile s-au axat pe modalităţile concrete prin care cele trei state pot colabora în sprijinul stabilităţii şi securităţii regionale din Balcanii de Vest şi zona Mării Negre, inclusiv în sprijinirea aspiraţiilor de aderare la NATO ale statelor interesate din aceste regiuni şi ale reformelor derulate de acestea.
Meleșcanu a susținut, la Bruxelles, importanţa consolidării şi aprofundării relaţiei NATO - UE
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

19
Adversarul lui Viktor Orban: „Presupusa trădare a Ungariei trebuie investigată”
19

2.724
Ungaria, „calul troian” al Rusiei în Europa? Țările europene reacționează dur
2.724

952
UE îl acuză pe Putin că 'stă în spatele fiecărei crize a imigraţiei în Europa'
952

698
Kaja Kallas a vorbit la telefon cu ministrul de externe al Iranului
698

30.964
Vești importante pentru românii care folosesc bani cash: ce se schimbă de la 1 iulie 2027 în toată Europa
30.964

93
BCE: Băncile greceşti au capacitate limitată de a finanţa economia, în pofida redresării după criza financiară
93

60
BCE ar putea majora dobânzile în aprilie dacă inflația crește
60

165
Europarlamentarul ECR, Șerban Dimitrie Sturdza, cere de urgență tăierea accizelor la carburanți. Susține că transportatorii români vor fi îngenuncheați și asta va fi o undă de șoc în toată țara
165

207
UE solicită redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi încetarea atacurilor asupra instalaţiilor energetice şi de alimentare cu apă
207

8.779
Alegeri în Ungaria - Ultimele sondaje arată două lumi paralele: toată lumea câștigă
8.779

402
UE va găsi modalităţi de a acorda împrumutul Ucrainei, promite Ursula von der Leyen după un nou veto al Ungariei. Critici acerbe din partea cancelarului german la adresa lui Viktor Orban
402

5.221
VIDEO Nicușor Dan a explicat scandalul Ungaria vs. Ucraina pe înțelesul tuturor: „Suveranitatea e tot timpul o chestiune complicată”
5.221

3.483
VIDEO Planul uriaș de 30 de miliarde de euro gândit de Europa pentru a combate prețul la combustibil: Nicușor Dan a dezvăluit toate planurile europene
3.483
















Comentează