Meciul FCSB-CFR: David Miculescu – Parcă toate sunt contra noastră!

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-01-2026 23:33

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

David Miculescu, atacantul echipei FCSB, crede că roş-albaştrii trebuie să îşi joace până la capăt şansele pentru calificarea în play-off, potrivit news.ro

„Suntem foarte supăraţi, dezamăgiţi, pentru că noi am vorbit să câştigăm, apoi mai aveam două meciuri acasă şi am fi vrut să legăm nişte victorii.

Am început bine meciul, am avut 1-0, am avut şi ocazii, apoi în minutul 37 ne-au egalat. Speram să intrăm la egalitate la pauză şi vedem ce va fi, dar ne-au mai dat un gol.

După pauză puteam să egalăm, să întoarcem noi scorul, dar după ce a picat un gol după cinci minute a fost greu.

Reuşim să înscriem, jucăm bine în primele minute şi după luăm nişte goluri simple. Nu vreau să dau vina pe ghinion, dar putem zice că avem puţin, parcă toate sunt contra noastră, orice şut, orice bară... sare mingea la ei, din orice, dar nu vreau să dau vina pe asta. Cred că orice jucător din vestiarul nostru vrea să câştige, toţi ne dorim, dar chiar nu ştiu ce se întâmplă cu noi.

Ne jucăm şansele care au rămas, eu zic că sunt şi vedem la final de retur ce va fi”, a spus David Miculescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri