Simplificarea accesării fondurilor europene este o preocupare importantă pentru autorităţile române, a declarat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, la Întâlnirea Anuală cu reprezentanţii Comisiei Europene, care a avut loc la Bucureşti, se arată într-un comunicat al MDRAPFE remis vineri AGERPRES.
"Simplificarea accesării fondurilor europene este o preocupare importantă pentru noi şi în perioada următoare vom veni cu activităţi concrete în acest sens, care să răspundă solicitărilor partenerilor noştri. Indiferent de alocările financiare pe care le vom primi după 2020, este important să pregătim de acum proiectele, ca să avem rezultate bune", a afirmat ministrul Nica.
Potrivit comunicatului MDRAPFE, agenda reuniunii desfăşurate joi şi vineri supune analizei o serie de teme importante pentru evoluţia aplicării măsurilor din Acordul de Parteneriat 2014-2020: sistemul de management şi control, condiţionalităţile ex-ante, coordonarea şi sinergiile între intervenţiile finanţate, rezultatele obţinute şi progresul programelor operaţionale, estimări de plăţi, provocări, obstacole şi îmbunătăţiri pentru un management eficient. De asemenea, participanţii analizează închiderea programelor operaţionale 2007-2013 şi perspectivele Politicii de Coeziune post-2020.
"Simplificarea procedurilor pentru accesarea fondurilor şi pentru materializarea cu succes a proiectelor este un punct de referinţă pe agenda reuniunii. În acest sens, autorităţile române s-au orientat în alegerea celor mai bune căi de acţiune pentru atingerea unui echilibru între cerinţele administrative ale beneficiarilor şi obligaţia autorităţilor de a asigura integritatea cheltuielilor", se spune în comunicat.
Conform sursei citate, reprezentanţii Comisiei au apreciat progresele înregistrate de autorităţile naţionale şi şi-au exprimat sprijinul pentru continuarea eforturilor părţii române de a asigura managementul performant şi optimizarea absorbţiei fondurilor.
Întâlnirea a fost deschisă de ministrul Marius Nica, împreună cu Vittoria Alliata di Villafranca, director Directoratul General pentru Politică Regională şi Urbană (DG Regio).
La eveniment participă reprezentanţi ai conducerii MDRAPFE cu atribuţii în domeniul fondurilor europene, conducerea autorităţilor de management, reprezentanţi ai DG Regio, ai Direcţiei Generale de Ocupare, Afaceri Sociale şi Incluziune (DG EMPL), ai Direcţiei Generale de Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI), ai Băncii Mondiale, ai Băncii Europene de Investiţii, ai Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, ai Autorităţii de Audit, ai Autorităţii Naţionale de Achiziţii Publice, ai Ministerului Mediului, ai Ministerului Agriculturii şi ai Autorităţii de Certificare şi Plată din Ministerul Finanţelor.
Marius Nica: Simplificarea accesării fondurilor europene este o preocupare importantă pentru autorităţile române
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.537
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.537

1.663
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.663

1.293
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.293

1.052
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.052

1.142
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.142

250
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
250

1.380
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.380

669
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
669

892
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
892

697
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
697

2.736
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.736

92
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
92

107
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
107

















Comentează