Marea Britanie a anunţat luni lansarea unui program guvernamental de combatere a abuzurilor şi a sclaviei moderne în spălătoriile de maşini, în urma îngrijorărilor că lucrători est-europeni sunt exploataţi în mii de astfel de locuri care scapă controlului autorităţilor, transmite Reuters preluată de Agerpres.
Se estimează că mii de lucrători în spălătoriile de maşini din Marea Britanie sunt în situaţie de sclavie modernă, majoritatea fiind est-europeni ademeniţi şi apoi ţinuţi captivi prin îndatorare, obligaţi să muncească în condiţii nesigure, cu documentele de identitate confiscate şi supuşi ameninţărilor, abuzurilor şi violenţelor.
'Am constatat numeroase probleme în această industrie, de la sclavie modernă, sclavie prin îndatorare, neplata unor salarii adecvate', a declarat Darryl Dixon, şeful GLAA, organismul anti-sclavie al Marii Britanii. 'Acest program este un mare pas înainte în combaterea acestor probleme', a subliniat el.
Lucrători din majoritatea celor în jur de 20.000 de spălătorii auto manuale din Marea Britanie sunt victime ale exploatării, potrivit unui raport de săptămâna trecută realizat de experţi în problema sclaviei moderne, de la Universitatea din Nottingham şi Oficiul Comisarului Independent pentru combaterea sclaviei.
Lipsa unui sistem de înregistrare şi autorizare a unor astfel de firme le-a permis să-şi desfăşoare nestingherite activitatea, afirmă raportul.
Poliţia şi alte autorităţi au înmulţit investigaţiile, dar susţin că infracţiunea este greu de combătut din cauza numărului foarte mare de spălătorii care încalcă legea, a faptului că majoritatea victimelor sunt prea speriate pentru a vorbi deschis, dar şi pentru că britanicii, cu resursele financiare diminuate, caută servicii tot mai ieftine.
'Victimele nu recunosc întotdeauna sau nu se acceptă ca atare (...) ceea ce poate face extrem de dificile inculpările în baza Legii privind sclavia modernă', a explicat Phil Brewer, şeful departamentului anti-sclavie al Scotland Yard.
Cele mai multe apeluri primite la linia telefonică anti-sclavie vizează spălătoriile de maşini, în ultimii aproape doi ani fiind identificate cel puţin 2.000 de presupuse victime, conform asociaţiei caritabile Unseen.
Programul guvernamental, care este susţinut de Unseen şi cinci mari supermaketuri, va fi lansat luna viitoare şi va include audituri şi controale neanunţate.
În Marea Britanie există cel puţin 136.000 de persoane ce pot fi considerate sclavi moderni - de zece ori mai mult decât estimările guvernamentale în 2013 -, conform Indexului Sclaviei Globale, realizat de Walk Free Foundation.
Marea Britanie a anunţat în luna iulie o revizuire a legii anti-sclavie emblematice din 2015 în urma criticilor privind eficienţa acesteia în ce priveşte încarcerarea traficanţilor, ajutorarea victimelor sau încurajarea companiilor să identifice şi să pună capăt muncii forţate.
Marea Britanie lansează o campanie împotriva sclaviei moderne
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

587
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
587

3.031
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
3.031

1.230
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.230

102
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
102

1.665
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.665

99
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
99

65
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
65

7.549
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
7.549

18
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
18

2.363
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.363

3.387
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
3.387

7.713
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
7.713

179
Gardienii Revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
179

















Comentează