Bărbatul acuzat că l-a înjunghiat pe Salman Rushdie a declarat că el îl respectă pe ayatollahul Ruhollah Khomeini (liderul revoluţiei islamice iraniene din 1979), dar nu a spus că s-ar fi inspirat din fatwa emisă de fostul lider suprem iranian, potrivit unui interviu apărut miercuri în New York Post, citat de Reuters.
Hadi Matar a declarat de asemenea că el "nu citise decât câteva pagini" din romanul lui Rushdie "Versetele Satanice" şi că un tweet care anunţa în iarnă vizita autorului la Institutul Chautauqua îi dăduse ideea să se ducă şi el acolo.
Rushdie, 75 de ani, urma să susţină o conferinţă despre libertatea artistică în vestul statului New York când poliţia a declarat că Matar, 24 de ani, s-a repezit pe scenă şi l-a înjunghiat pe scriitorul de origine indiană vinerea trecută.
Rushdie a trăit sub ameninţarea unei recompense puse pe capul său după ce apariţia 'Versetelor satanice' în 1988 l-a determinat pe Khomeini să emită o fatwa prin care îi îndemna pe musulmani să-l omoare.
"Îl respect pe ayatollah. Cred că a fost o persoană formidabilă. Este tot ce voi spune cu privire la acest subiect", a declarat Matar pentru New York Post, într-un interviu video din închisoarea comitatului Chautauqua.
"Nu-mi place prea mult", a spus Matar referindu-se la Rushdie. "El este cineva care a atacat islamul, a atacat convingerile acestuia, sistemele acestei credinţe", a spus el, adăugând că a urmărit pe YouTube înregistrări video cu scriitorul.
Matar a negat că ar fi fost în contact cu Gardienii Revoluţiei din Iran, armata de elită a regimului iranian, potrivit ziarului.
Avocatul său, numit din oficiu, a declarat că nu a fost la curent cu faptul că New York Post a intrat în contact cu clientul său pentru a-i acorda un interviu.
"Eu nu am autorizat nicio sursă din exterior, cu sau fără ajutorul guvernului, să intre în contact cu clientul meu", a declarat avocatul Nathaniel Barone pentru Reuters.
Matar, din Fairview, statul New Jersey, a pledat nevinovat la acuzaţiile de tentativă de omor şi agresiune în tribunalul în faţa căruia compăruse sâmbătă. Un mare juriu urmează să emită în cursul săptămânii un rechizitoriu în care vor figura oficial acuzaţiile aduse acestuia.
Mâna lungă a Ayatollahului - Cine este atacatorul lui Salman Rushdie
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

3.023
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
3.023

2.384
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
2.384

23
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
23

2.317
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.317

8.040
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
8.040

1.914
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.914

4.994
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.994

1.627
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.627

166
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
166

1.897
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.897

125
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
125

94
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
94

9.057
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
9.057

















Comentează