Patru asistente medicale din Bihor, una din Satu Mare şi una din Sălaj au primit, sâmbătă, premiul "Dr. Mozes Carol" de la ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, conform Agerpres.
Iniţiatorul acestui premiu, Cseke Attila, fost ministru al Sănătăţii, a precizat că alegerea temei nu a fost deloc dificilă, fiind recompensaţi "cei mai buni dintre cei buni", pentru implicarea lor profesională şi sufletească în traversarea crizei sanitare.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că se află la Oradea din respect pentru asistenţii medicali din România, un corp profesional esenţial pentru calitatea serviciilor de sănătate şi pentru sănătatea comunităţii.
"Dacă ne dorim un sistem medical care să răspundă, într-adevăr, nevoilor oamenilor din această ţară, cred că trebuie să facem un efort să îmbunătăţim aceste două zone: accesul la servicii de sănătate, pe de o parte şi să ne gândim la sănătatea comunităţii, pe de altă parte. Eu cred şi există astfel de modele în alte ţări dezvoltate, unde sănătatea comunităţii este una a asistenţilor medicali şi să reuşim să dezvoltăm reţeaua centrelor comunitare", a declarat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a mai spus că asistenţii medicali au nevoie nu doar de recunoaştere, ci şi de sprijin în dezvoltarea abilităţilor lor profesionale, iar Ministerul Sănătăţii se implică, încercând să găsească soluţii pentru specializarea asistenţilor, care "să fie o realitate şi nu o formalitate, cum s-a întâmplat de multe ori."
"Să-i recunoaştem şi să-i sprijinim inclusiv din punct de vedere al confortului profesional, pentru că dincolo de venituri, care sunt sigur foarte importante pentru o viaţă decentă, ei să poată să îşi valorifice experienţa profesională", a spus ministrul.
Alexandru Rafila a vorbit şi despre manualul "Tehnica îngrijirii bolnavului" scris de Mozes Carol, conceput pentru pregătirea asistenţilor, însă care, uşor de parcurs, este folosit şi de multe generaţii de medici.
Evenimentul de decernare a Premiilor Dr Mozes Carol a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, alături de cei doi miniştri fiind prezenţi preşedintele Fundaţiei pentru Sănătate, doctorul Aurel Mohan, viceprimarul municipiului Oradea, Arina Moş, managerul Spitalului Judeţean, doctorul Gheorghe Carp, precum şi preşedintele Filialei Bihor a Ordinului asistenţilor medicali (OAMGMAMR), Iuliana Busuiog.
"Am trecut prin evenimente cumplite, dramatice, în ultimii doi de zile. I-am văzut obosiţi, implicaţi, suferind pentru fiecare pacient pe care nu-l mai puteau ajuta. Dăruirea lor, devotamentul şi spiritul de sacrificiu merită într-adevăr recunoştinţa noastră. Aceste premii sunt un simbol, de fapt un omagiu adus tuturor asistenţilor medicali pentru contribuţia lor adusă la sănătatea populaţiei," a spus Iuliana Busuiog, care a transmis, cu ocazia zilei de 12 mai, Ziua internaţională a asistenţilor medicali, şi mesajul preşedintelui naţional, Mircea Timofte.
Gala a continuat cu un moment artistic special, vals vienez, vals lent şi tango, piese interpretate de Cvartetul Romantic.
Festivitatea decernării celor şase premii a cuprins pentru fiecare câte un Laudatio şi un scurt mesaj din partea asistentelor premiate. Acestea sunt Olimpia Pantya (UPU - SMURD, Spitalul judeţean Oradea), Crina Ungur (Servciciul de Ambulanţă Bihr), Cristina Szalo (asistenta şefă a Secţiei ATI Spitalul Judeţeen), Nicoleta Hins (Spitalul Beiuş), Corina Cociotă (Spitalul de urgenţă Satu -Mare) şi Mate Maria (Spitalul Judeţean Zalău).
Fotografiile de grup, pentru a rămâne amintiri ale acestui eveniment, au încheiat festivitatea galei.
Mai multe asistente din Bihor, Satu Mare și Sălaj au primit premiul 'Dr. Mozes Carol' de la ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
0

36
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
36

827
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
827

1.665
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
1.665

3.196
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.196

1.795
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.795

776
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
776

62
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
62

581
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
581

2.112
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.112

21
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
21

1.427
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.427

1.635
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.635
















Comentează