Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va efectua, până la sfârşitul lunii iunie, lucrări de întreţinere periodică la aproximativ 903 kilometri de drumuri naţionale principale cu un volum de trafic ridicat, acestea fiind considerate de urgenţa 1, a anunţat, luni, compania notează Agerpres.
Astfel, se vor aşterne covoare asfaltice pe 701 kilometri, straturi bituminoase foarte subţiri pe 186 de kilometri şi se vor efectua ranforsări ale sistemelor rutiere pe 16 kilometri.
Potrivit CNAIR, lucrările de întreţinere periodică se vor desfăşura până la sfârşitul lunii iunie.
În perioada martie - aprilie, drumarii efectuează revizii tehnice pe drumurile naţionale şi autostrăzile aflate în administrare, în vederea realizării programului de punere în ordine a acestora.
Inspecţiile sunt efectuate pentru evaluarea stării tehnice a infrastructurii rutiere în vederea remedierii cât mai urgente a degradărilor apărute pe partea carosabilă, menţionează Compania de Drumuri.
Lucrări de întreţinere pe 903 kilometri de drumuri naţionale principale, până la finele lui iunie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
VIDEO FOTO Poluare pe Nistru: România trimte materiale de intervenție și specialiști
1

97
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
97

13
Fermierii, așteptați la APIA să completeze cererile de plată pentru anul 2026
13

29
Accident în Suceava între un microbuz şi un autoturism. Trei persoane sunt implicate
29

2.829
Salarii care trec de 10.000 de lei. În ce domenii sunt cele mai bănoase meserii din România
2.829

7.914
România încă mai are de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Ministerul Finanțelor a dat cifrele
7.914

55
Simularea Evaluării Naţionale începe luni, cu proba de Limba şi Literatura Română. Cele mai recente date ale Ministerului Educaţiei arată că examenul se desfăşoară în peste 97% dintre şcoli
55

5.469
Schimbare radicală de destin până la finalul lunii martie: află dacă ești pe lista norocoasă a astrelor
5.469

1.265
Nu arunca cojile de banane – ascund un mare secret pentru grădină
1.265

942
Horoscopul zilei de 17 martie 2026. Gemenii au o zi plină de conversații și întâlniri interesante. Află ce se întâmplă cu zodia ta
942

231
Accident șocant în Sălaj: Biciclist ucis, șoferul băut a fugit de la locul faptei
231

56
VIDEO ÎPS Teodosie, la un eveniment dedicat adicțiilor și organizat de Mănăstirea Văcăreștii Noi: 'Sensul vieții noastre este relația cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu și petrecerea cu Dumnezeu în veșnicie'
56

99
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu'
99
















Comentează