Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea în legătură cu Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, stabilind că actul normativ este neconstituţional, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.
Deputaţii USR şi de la Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cadastrului, apreciind că prin aceste modificări sunt puse în pericol proprietăţile românilor.
Potrivit unui comunicat al USR, procesul-verbal de vecinătate, necesar pentru înscrierea în cartea funciară a posesiei şi mai apoi a proprietăţii, "ar putea fi semnat de oricine foloseşte terenul, fie chiar chiriaş sau comodatar", chiar şi în contra intereselor proprietarului.
"Sub acoperirea unuia dintre cele mai importante proiecte naţionale, cadastrul general, coaliţia PSD-PNL a constituit în ultimii ani multe instrumente la îndemâna primarilor şi a clientelei locale prin care se pot acapara proprietăţi imobiliare. Prin modificarea de care vorbim azi, procesul-verbal de vecinătate, necesar pentru înscrierea în cartea funciară a posesiei şi mai apoi a proprietăţii, ar putea fi semnat de oricine foloseşte terenul, fie chiar chiriaş sau comodatar, chiar şi în contra intereselor proprietarului. Astfel de prevederi relativizează grav proprietatea din România şi creionează un context în care nu pot decât să vă recomand să vă verificaţi permanent cărţile funciare şi limitele proprietăţilor", a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Printre argumentele invocate în sesizare se numără "încălcarea flagrantă" a art. 44 din Constituţia României, referitor la dreptul de proprietate privată. Concret, printr-o modificare adusă art. 41 alin. (3) lit. c) punctul (i) din Legea cadastrului, au fost introduse ca subiecţi care pot încheia procesul-verbal de vecinătate persoane care nu au nici reprezentarea situaţiei de fapt (din teren), nici pe aceea a situaţiei de drept - istoricul proprietăţii, al hotarelor etc., "conducând la înregistrări în cartea funciară mai mari cu mai mult de 15%, fără limită superioară, decât suprafaţa deja înscrisă, în temeiul actelor", menţionează USR.
"Este necesară mărirea ritmului de cadastrare a proprietăţilor şi observăm că de la 250 s-a redus la 120 numărul de localităţi care să fie alese de preşedinţii de consilii judeţene pe criterii subiective şi lipsite de transparenţă. Accelerarea cadastrării duce la absorbţia de fonduri europene atât din perioadele de programare, cât şi din PNRR, fapt care contribuie la bunăstarea tuturor comunităţilor locale şi creşterea veniturilor populaţiei. În momentul de faţă ar fi trebuit incluse în proiect peste 1.200 de localităţi ca să vorbim de finalizarea procesului, şi nu 120, fapt care înseamnă în realitate o întârziere de peste 10 ani", a precizat deputatul Antonel Tănase, membru al Forţa Dreptei.
În sesizare este invocată şi încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care proiectul de modificare a Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare a fost amendat în Camera Deputaţilor "într-o asemenea manieră încât sunt diferenţe majore de conţinut juridic" între forma ieşită din Senat şi cea adoptată de Camera Deputaţilor.
Conform USR, diferenţele sunt atât de mari "încât se poate spune că s-au discutat două proiecte de lege total diferite".
Lovitură la CCR: Legea cadastrului este neconstituțională (surse)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

375
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
375

508
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu avea estimată la peste 100 de milioane de euro
508

901
Fost lider AUR, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
901

1.529
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.529

775
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
775

1.502
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
1.502

3.059
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.059

1.747
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.747

796
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
796

2.185
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
2.185

1.475
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.475

769
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
769

1.755
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.755
















Comentează