Autorităţile sanitare chiliene au impus joi o nouă carantină totală în regiunea metropolitană Santiago de Chile şi celor şapte milioane de locuitori ai săi, din cauza creşterii cazurilor de coronavirus, deşi 57% din populaţia ţintă a fost deja complet vaccinată, notează AFP preluat de agerpres.
"Cu începere de sâmbătă, întreaga regiune metropolitană intră din nou în carantină", a anunţat subsecretarul la Sănătate publică, Paula Daza. Este a treia oară în 14 luni de pandemie când autorităţile iau această măsură majoră.
Chile a înregistrat joi 7.716 cazuri noi şi 198 de decese, un total de 1.453.478 de cazuri şi 30.339 de decese din martie 2020. Secţiile de reanimare arată o rată de ocupare de 96% în ţară.
Creşterea numărului de cazuri noi survine în timp ce emisfera sudică intră încet în iarna australă.
Cu toate acestea, Chile este una dintre cele mai avansate ţări în termeni de vaccinare. Dintr-o populaţie ţintă de 15,2 milioane de persoane, din totalul celor 19 milioane de locuitori, aproximativ 11,1 milioane de chilieni au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză (74,5%) şi 8,6 milioane cu două doze (57%).
Vaccinarea a început la 3 februarie, iar joi a venit rândul persoanelor cu vârsta peste 22 de ani. La 21 iunie va începe vaccinarea copiilor mai mari de 12 ani.
Autorităţile sanitare chiliene au aprobat cinci vaccinuri: cele de la Sinovac (17,1 milioane), Pfizer/BioNTech (4,5 milioane), AstraZeneca (693.600), CanSino (300.000) şi Johnson & Johnson, ale cărui doze sunt aşteptate, un total 22,6 milioane de doze care au ajuns deja în ţară.
Lockdown la Santiago de Chile, în pofida vaccinării foarte avansate
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

8
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
8

1.116
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.116

5.240
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
5.240

1.663
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.663

4.623
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.623

1.547
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.547

154
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
154

1.833
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.833

118
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
118

80
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
80

8.644
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.644

20
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
20

2.511
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.511

















Comentează