În Letonia, descendenţi ai cetăţenilor din fosta Uniunea Sovietică care nu au cetăţenie vor fi naturalizaţi în mod automat, relatează dpa potrivit Agerpres.
Parlamentul de la Riga a votat joi pentru acordarea cetăţeniei letone la naştere în cazul copiilor ai căror părinţi nu au cetăţenie. Noul regulament urmează să intre în vigoare anul viitor.
Legea a fost susţinută de majoritatea membrilor coaliţiei de guvernare cu cinci partide, precum şi de opoziţie.
Alianţa Naţională de dreapta, unul dintre cele cinci partide din coaliţia de guvernare, a votat împotrivă.
Aşa-numiţii ''non-cetăţeni'' sunt cei din fosta Uniune Sovietică şi descendenţii lor care după 1991 au rămas în Letonia independentă, în mare parte fiind vorba de etnici ruşi, belaruşi şi ucraineni.
Aceştia au drept de şedere în republica baltică membră a UE, dar nu au cetăţenie letonă şi nici altă cetăţenie. De asemenea, ei au mult mai puţine drepturi decât cetăţenii statului baltic.
În conformitate cu prevederile în vigoare ale legii cetăţeniei, copiii născuţi în Letonia ai căror părinţi nu au cetăţenie şi au până în 15 ani trebuie să solicite cetăţenie letonă. Această lege va fi abolită pentru copiii născuţi după 1 ianuarie 2020.
În schimb, nou-născuţii urmează să primească automat un paşaport leton, cu excepţia cazului în care părinţii aplică pentru cetăţenia altei ţări.
Potrivit Oficiului pentru Cetăţenie şi Migraţie, în total 33 de copii au fost înregistraţi ca fără cetăţenie în 2018. În total, aproximativ 230.000 de persoane fără cetăţenie trăiesc în Letonia, ceea ce reprezintă aproape 11% din populaţia de aproximativ două milioane de locuitori.
Letonia aprobă naturalizarea automată a copiilor ai căror părinţi nu au cetăţenie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează