Posibilitatea unei întâlniri între preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său american Donald Trump cu prilejul summitului APEC în Vietnam în cursul acestei luni este în prezent discutată, a declarat Kremlinul vineri, potrivit Reuters, scrie agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri într-o conferinţă de presă la Moscova că o astfel de întâlnire ar putea avea loc.
În prezent, părţile încearcă să se pună de acord în privinţa unei astfel de întâlniri la summitul APEC din 10-11 noiembrie în Vietnam, a indicat Peskov, citat de TASS, subliniind că "importanţa unui astfel de contact pentru relaţiile internaţionale este greu de supraestimat".
"Nu excludem posibilitatea de a organiza într-adevăr o astfel de întâlnire; sunt discuţii în curs despre aceasta", a reiterat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Potrivit lui Peskov, un anunţ în acest sens va fi făcut după ce părţile vor conveni asupra detaliilor acestei întâlniri.
La 23 octombrie, Casa Albă a anunţat că este posibilă o întâlnire dintre preşedinţii Trump şi Putin în cadrul summitului APEC din Vietnam, dar nu există încă detalii referitoare la o astfel de întrevedere.
Într-un interviu acordat joi pentru Fox News, Donald Trump a declarat că Rusia ar putea să ajute SUA în rezolvare crizei legate de Coreea de Nord. "Ei (ruşii) ne-ar putea ajuta în privinţa Siriei", a adăugat preşedintele american, subliniind că "trebuie să vorbim şi despre Ucraina".
Kremlinul nu exclude posibilitatea unei întâlniri între Putin și Trump în marja summitului APEC
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează