Kremlinul a calificat drept 'isterie' acuzațiile privind pătrunerea avioanelor rusești în spațiul aerian NATO

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 24-09-2025 16:50

Actualizat: 24-09-2025 18:01

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Kremlinul a calificat miercuri drept "isterie" acuzaţiile privind pătrunderea unor avioane ruseşti în spaţiul aerian NATO, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că ţările Alianţei Nord-Atlantice ar trebui să doboare aeronavele ruseşti care le încalcă spaţiul aerian, relatează AFP, conform agerpres.ro.

"Există o asemenea isterie cu privire la piloţii noştri militari care ar încălca anumite reguli şi ar pătrunde neautorizat într-un spaţiu aerian", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Aceste afirmaţii sunt "nefondate", a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă.

"Aviaţia noastră militară respectă toate regulile şi reglementările privind spaţiul aerian", a dat el asigurări.

Cu o zi înainte, preşedintele SUA a declarat că ţările NATO ar trebui să doboare aeronavele ruseşti care le încalcă spaţiul aerian, în urma a trei incursiuni efectuate de drone sau a avioane de vânătoare ruseşti pe teritoriul Alianţei în mai puţin de două săptămâni.

Rusia neagă orice implicare

rusia nato occident

Rusia a negat de fiecare dată responsabilitatea, dar NATO a avertizat marţi Moscova că "escaladarea" trebuie să se oprească şi a dat asigurări că este gata să se apere prin toate mijloacele.

Luni, Danemarca a fost nevoită să închidă aeroportul din Copenhaga după ce mai multe drone de origine necunoscută au fost semnalate în apropiere.

La începutul acestei luni, Polonia, România şi Estonia au denunţat încălcări ale spaţiului lor aerian de către aparate de zbor ruseşti.

În noaptea de 9 spre 10 septembrie, aproximativ 20 de drone au pătruns în spaţiul aerian al Poloniei, iar avioane de vânătoare olandeze au doborât trei dintre ele, o premieră în istoria Alianţei de la crearea sa în 1949.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri