Liderul nord-coreean Kim Jong Un a demis mai mulţi înalţi oficiali pe care îi acuză că sunt responsabili de un "incident grav" legat de pandemia de COVID-19, a cărei prezenţă nu a fost până acum recunoscută de Phenian pe teritoriul ţării, relatează AFP şi DPA, conform AGERPRES.
Aceşti oficiali "au cauzat un grav incident care provoacă o criză enormă pentru securitatea naţiunii şi a poporului său", a declarat Kim în cadrul unei reuniuni a biroului politic al partidului unic, citat de agenţia oficială de presă KCNA.
Agenţia de presă nu a furnizat niciun detaliu despre numărul de persoane demise, nici despre faptele care li se reproşează, dar Kim îi acuză că "au căzut pradă egoismului şi pasivităţii".
"Incompetenţa şi iresponsabilitatea unor înalţi oficiali este un factor major al întârzierii în executarea unor sarcini importante", a adăugat liderul nord-coreean în timpul unei reuniuni, conform KCNA.
Până în prezent, regimul nord-coreean a susţinut întotdeauna că epidemia de COVID-19 nu a ajuns pe teritoriul său, lucru de care se îndoiesc numeroşi experţi.
La conducerea unei ţări cu un sistem de sănătate în dificultate, Kim Jong Un a decis să închidă în ianuarie 2020 frontierele Coreii de Nord pentru a împiedica o răspândire a coronavirusului apărut în China vecină.
Phenianul nu a făcut niciodată caz de COVID-19, nici în media oficiale, nici prin datele comunicate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Informaţia publicată de KCNA "semnifică faptul că s-au înregistrat cazuri în Coreea de Nord", a declarat pentru AFP Ahn Chan-il, un transfug nord-coreean devenit cercetător la Institutul mondial pentru studii nord-coreene, cu sediul la Seul.
KCNA a mai relatat că, în contextul unei reuniuni a Politburo, Kim a reproşat unor funcţionari că au dat dovadă de "neglijenţe" care au stat la originea unui incident "crucial" ce a declanşat "o mare criză cu consecinţe grave în materie de securitate a statului şi a populaţiei".
El nu a dat totuşi niciun detaliu despre ce s-a întâmplat.
Kim a adăugat că "lipsa de competenţă şi iresponsabilitatea" acestor cadre au întârziat realizarea unor sarcini importante, acuzându-i de "autoprotecţionism şi pasivitate".
Membri ai puternicului biroul politic al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nod şi ai prezidiului său au fost demişi, iar marţi, în cadrul unei reuniuni, au fost instalaţi noi membri, a relatat KCNA, precizând că responsabili guvernamentali au fost "transferaţi", iar alţii "numiţi".
Lovită de sancţiuni internaţionale din cauza programului său nuclear, Coreea de Nord este mai izolată ca oricând din cauza acestei măsuri. Comerţul său cu China, de care depinde în foarte mare măsură, s-a redus drastic, iar lucrătorii umanitari au părăsit ţara.
Kim a recunoscut recent că există o "situaţie alimentară tensionată" în Coreea de Nord, trăgând un semnal de alarmă într-o ţară unde sectorul agricol este de mai mulţi ani într-o mare dificultate.
În aprilie, el e cerut "un nou 'Marş forţat' (...) pentru a ajuta populaţia să facă faţă dificultăţilor".
'Marşul forţat' este expresia folosită de regimul nord-coreean pentru a desemna foametea din anii 1990 care a făcut sute de mii de morţi, în urma reducerii ajutorului Moscovei după destrămarea URSS.
Kim Jong Un taie în carne vie: Înalţi oficiali, demişi după un 'grav incident' legat de COVID-19
Explorează subiectul
Articole Similare

75
Ministrul Sănătăţii: Bugetul pentru tratamentul AVC crește la 66 de milioane de lei
75

2.330
Alimentele pe care nu trebuie să le pui niciodată în folie de aluminiu. Au risc crescut de contaminare
2.330

38
Târgu Mureș va avea un centru de arși complet operațional din primăvara viitoare
38

25
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii 'Sf. Maria' Iași reia dezinfecția rețelei de apă
25

42
Terapia țintită adăugată după chimioterapie întârzie evoluția cancerului de sân metastatic
42

3.110
Diferența cheie dintre o răceală și super-gripa care face ravagii în Europa: 10 simptome care le diferențiază
3.110

1.369
VIDEO Obezitatea, boala sărăciei: RF Kennedy Jr. va publica ghidul care va interzice alimentele ultraprocesate
1.369

2.154
Presa internațională, relatări cu ton alarmist pe tema leprei în țara noastră: 'Se răspândește în România'
2.154

4.794
Lista medicamentelor care nu trebuie luate niciodată împreună cu cafeaua
4.794

282
Cum un simplu obicei la masa de prânz poate reduce riscul de hipertensiune
282

764
Cum a ajuns Decembrie dintr-o lună magică, un stres care nu te lasă să dormi. Specialiștii explică fenomenul
764

160
O variantă a virusului gripal A care circulă la nivel internațional a fost detectată în România
160

5.547
Băutura pe care mai toți adolescenții o beau obsesiv dă AVC: Medicii trag un semnal de alarmă
5.547





















Comentează